Joi, 07 Iulie 2005 - 07:52 AM Aleg.RO: Aderarea la UE depinde de votul... Curții Constituționale!

Publicat de: ---

azi Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate BBC, că eventuala respingere a legilor justiției și proprietății de către Curtea Constituțională ar fi echivalentă cu ratarea aderării României la UE în 2007. Iată câteva fragmente din respectivul interviu:
În ce punct este România în special vulnerabilă? Dumneavoastră de care capitol vă e mai teamă - de cel referitor la concurență și problema ajutoarelor de stat sau de cel privitor la justiție?
De justiție. Pentru că, în ceea ce privește Consiliul Concurenței, progresele sunt vizibile. Justiția este însa nu numai o zonă în care executivul, practic, nu poate să intervină, dar este și puternic influențată de percepție.
Justiția are mecanismele ei interne, nu este supusă executivului care s-o ordoneze și, chiar dacă ar deveni, la un moment dat, operativă, îndreptându-se către standarde europene, mai este de parcurs un drum lung până la realizarea unei percepții pozitive. În nici un caz, nu sper ca percepția să fie pozitivată până la sfârșitul anului. În același timp, am convingerea că magistrații au înțeles mesajul că trebuie să-și autocontroleze sistemul în așa fel încât să dea primele semne concrete că se produce modernizarea justiției și eficientizarea justiției.
Aici trebuie clarificate lucrurile și din punct de vedere legal: cel care administrează justiția, în conformitate cu legislația nouă a României, este CSM. Ministrul Justiției nu mai administrează justiția ca în perioada guvernului Năstase. Toată autoritatea administrării justiției a fost transferată Consiliului Superior al Magistraturii, ca element de independență a justiției în raport cu executivul și cu Parlamentul.
Curtea Constituțională urmează să analizeze în aceste zile întregul pachet legislativ privind legile proprietății și justiției. Există un risc destul de important să se ia o decizie negativă. Se mai poate atunci schimba ceva în privința percepției justiției despre care vorbeați, pentru integrarea la termen in UE?
Categoric, nu. Respingerea pachetului legislativ pentru care guvernul și-a asumat răspunderea înseamnă, cert, ratarea obiectivului 2007.
Dacă, pe data de 6 iulie, Curtea Constituțională respinge acest pachet legislativ spuneți că putem pune punct integrării la termen în UE. Dar există și un calendar intern. Să însemne acest lucru și pași mari către alegeri anticipate?
Nu. În momentul de față, neajungându-se la un consens in interiorul Alianței cu privire la alegerile anticipate, ar fi prea târziu ca subiectul să mai fie abordat de acum înainte. Probabil după raportul de țară al Comisiei Europene se va mai putea relua subiectul.
Dacă se respinge acest pachet legislativ, va fi o criză majoră pentru guvernul Tăriceanu și pentru întreaga administrație.
Oricum, în momentul de față, fiind la stadiul la care nici o decizie nu e luată în interiorul Alianței, avem obligația să împingem lucrurile, în orice condiții, pâna la Raportul de țară, indiferent care va fi poziția Curții Constituționale.
Președintele PD, Emil Boc, spunea în 12 iunie: "ar fi ideal să câștigăm alegerile anticipate sau la termen, să fim partidul care coordonează scena politică românească. Domnul Boc nu se referea la Alianță. Vedeți fostul dv. partid încercându-și norocul de unul singur?
Cred că ar fi o mare greșeală și o mare eroare politică ruptura și mersul separat în alegeri anticipate. Soluția corectă, din punct de vedere politic, este Alianța, împreuna, în eventuale alegeri anticipate. Nu mi se pare că o separare a celor două partide ar fi, în momentul de față, o soluție, iar din punct de vedere politic nici măcar nu trebuie făcută construcția pe anticipate duse separat, pentru că aceste două partide au un protocol cu valabilitate până în 2008, prin care sunt legate unul de altul.
Tentația de a spune acum că PD-ul e mai tare decât PNL-ul este greșită. În mesajul pe care eu l-am dat Convenției Partidului Democrat a existat un pasaj extrem de clar în care susțineam ca cele două partide să-și respecte angajamentul și protocolul pe care l-au semnat pâna în 2008. În analiza mea, ca om politic, cele două partide nu au dreptul să se despartă înainte de alegerile legislative din 2008, dacă atunci vor fi alegerile la termen".


(560 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Aderarea la UE depinde de votul... Curții Constituționale! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54138207435608 seconds.