Miercuri, 06 Iulie 2005 - 08:26 AM Aleg.RO: Geoana isi pregateste colegii pentru preluarea puterii

Publicat de: Lacramioara Rosculet

gardianul Alegeri generale pierdute neasteptat, Congres ce a scos la suprafata orgolii, baroni locali in vizorul PNA, un fost presedinte razbunator, lideri de organizatii razvratiti, sunt numai cateva dintre incercarile prin care a trecut in ultimul an PSD. Totusi, noul venit la carma partidului si vazut drept un reformator, Mircea Geoana este optimist. PSD s-a erodat iar sefii de filiale nu se lasa indepartati cu nici un chip de pe scaunele caldute pe care le-au castigat cu mici multi si fasole la ceaun, la alegerile locale din 2004, chiar daca in cea mai mare masura, lor li se datoreaza esecul de anul trecut. Presedintele PSD este increzator si spune ca partidul s-a relansat si si-a revenit dupa socul esecului iar situatia interna este mult mai stabila. "Este remarcabil faptul ca, in pofida unei hartuiri extrem de brutale din partea actualei puteri la adresa alesilor nostri, un numar foarte restrans de primari au decis sa plece la alte partide, in cautare de noi aventuri politice", a explicat liderul PSD. La doar doua luni de mandat in fruntea partidului, Mircea Geoana spune ca a reusit sa coaguleze formatiunea, care are sanse mari de a reveni la putere, pe masura ce timpul va trece. Siguranta liderului PSD este daramata insa de unii lideri locali. Pesedistii maramureseni, de exemplu se arata sceptici in privinta revenirii in forta a PSD. "Nu-s chiar asa optimista, procentul e mare. Am putea lua 37-40 la suta", a declarat presedintele filialei si vicepresedinte la nivel central, Eugenia Godja. Mai transanta a fost Ludovica Pirvu, presedinte executiv al PSD Maramures, care l-a ironizat pe Adrian Nastase, cel care avansase scorul de 50 la suta. "Viseaza malai, ca pasarea aia…", a afirmat ea.


Anticipate, imposibile anul acesta

In cazul in care anul acesta vor avea loc anticipate, PSD va merge singur in alegeri, a declarat Geoana, sustinand ca, partidul sau nu se pregateste pentru acestea, pentru ca "cel mai apropiat termen este de abia primavara anului viitor". "Acest an este si tehnic dificil, si politic imposibil, si pentru ca nu sunt suficient de multe voturi in Parlament", a precizat Geoana, intr-un interviu acordat RFI. Seful PSD spune ca dorinta presedintelui Basescu este greu de realizat in conditiile in care "Parlamentul este cel care decide". In plus, crede Geoana, trebuie sa i se acorde ragaz guvernului sa faca anul acesta totul pentru ca raportul Comisiei Europene sa fie pozitiv.


(666 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Lacramioara Rosculet


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Geoana isi pregateste colegii pentru preluarea puterii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69557309150696 seconds.