Marți, 05 Iulie 2005 - 08:30 AM Aleg.RO: Duelul Mazăre - Duțu deja costă!

Publicat de: Cornelia Draghici

azi Deputatul PD Stelian Duțu și primarul PSD al Constanței, Radu Mazăre, au ajuns la cuțite. Ultimul scandal între cei doi se referă la retragerea de către Uniunea Europeană a finanțării pentru Pavilionul Expozițional Constanța. Deputatul PD Stelian Duțu a organizat o conferință de presă în care l-a acuzat de pierderea unor fonduri nerambursabile pe actualul președinte al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu și pe primarul Constanței, Radu Mazăre.
Înainte de conferință au fost împărțite ziariștilor documente reprezentând punctul de vedere al Consiliului Județean față de situația creată.
Stelian Duțu a afirmat că autoritățile - Guvern, Parchet, Poliție - ar trebui să se sesizeze din oficiu în privința modului în care a fost retrasă finanțarea acordată de Comisia Europeană. "Nu aveam voie să pierdem acești bani deoarece sunt fonduri nerambursabile, de peste 4 milioane de euro. Cred că este o acțiune premeditată a actualului președinte al CJ, a primarului Constanței pentru ca să aibă posibilitatea să se asocieze cu o firmă privată, poate din cercul lor de interese, astfel încât să devină proprietarii acestui obiectiv", a spus Duțu, adăugând că, în prezent, constructorul obiectivului solicită penalități de întârziere de aproape 4 milioane de euro.
Potrivit lui Duțu, realizarea unui astfel de obiectiv ar fi fost foarte importantă pentru economia județului Constanța. Conform declarațiilor sale, lucrările au fost blocate prin mai multe măsuri, una dintre ele fiind aceea că primarul Radu Mazăre nu a vrut să elibereze autorizația de circulație pentru mașinile de tonaj greu care erau necesare la transportul materialelor de construcție.
Mai mult, Duțu a spus că autorizația de construcție eliberată în 2003 a fost revocată de actualul președinte al CJ, lucru considerat abuz în serviciu și infracțiune, în condițiile în care acesta nu are o asemenea competență.

Consiliul Județean e de altă părere
Printre documentele furnizate în numele Consiliului Județean Constanța se află și un comunicat de presă în care se susține că, la schimbarea lui Duțu din funcția de președinte al CJ, s-a constatat că proiectul avea deja o întârziere de un an și două luni. Mai mult, Duțu este acuzat că ar fi făcut unele învârteli.
"Valoarea inițială a proiectului pavilionului este de 9 milioane de euro. Câștigătorul oferă un preț mult mai mic (6 milioane de euro), spulberându-și competitorii, după care solicită și obține modificarea proiectului pentru a-și reduce costurile corespunzător.
Metoda pare elegantă, dar este incorectă, nelegală și necesită complicitatea diverselor persoane care reprezintă beneficiarul și finanțatorul", se arată în comunicat. Ba mai mult, Consiliul Județean Constanța intenționează să meargă să se plângă la Delegația Permanentă a Uniunii Europene și să solicite instituțiilor europene cu drept de control verificarea legalității derularii celor două proiecte", se arată în comunicatul CJ Constanța.


(679 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Cornelia Draghici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Duelul Mazăre - Duțu deja costă! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65033388137817 seconds.