Sâmbătă, 02 Iulie 2005 - 10:36 AM Aleg.RO: Secărică și lichior de viorele
Publicat de: Mircea DINESCU
Ca-n basmul cu ridichea uriașă de care trage și bunica, și bunicul, și mămica, și tăticul, și copilul, și cățelul, și pisica, un șirag de domni și doamne în toată firea s-a opintit vreo juma’ de an să-l scoată pe Văcăroiu de urechi din fotoliul de președinte al Senatului.
A lipsit însă, de fiecare dată, un șoricel liberal sau pedist, care să dea șvungul final, astfel că „lupta cu Văcăroiu“ a intrat în meniul obligatoriu al Alianței D.A.
Chichița decizională a șefului Senatului de-a suspenda o ședință de lucru, fără să constate în prealabil lipsa cvorumului, l-ar putea lăsa pe Văcăroiu cu pantalonii în vine și cu carnetul de conducere suspendat.
Căderea de pe tron a împricinatului va provoca valuri de entuziasm popular, fiind cunoscut faptul că multă lume nu putea să doarmă din cauza zgomotului produs de frecatul ridichii în Senat.
Cum bonjuriștii de la ’48 au anunțat poporul ce se strînsese zgribulit într-o piață din Iași că, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea se amînă pentru a doua zi la aceeași oră, e posibil ca și marea debarcare a lui Văcă să se amîne datorită unor factori meteorologici.
A venit vara aia care nu-i ca iarna și domnii senatori se cam ușchesc la plajă în Hawaii, așa că ni-l lăsară nouă pe Nicu Văcăroiu, să ne spălăm pe cap cu dînsul pîn’ la toamnă, cu binecunoscutul său damf de secărică și lichior de viorele.
(686 afișări)
| |
|