Miercuri, 29 Iunie 2005 - 10:30 PM Aleg.RO: Primarul orașului Săcele, reținut de PNA în timp ce lua șpagă de 60.000 de euro

Publicat de: Ovidiu FEGHER

AMOS News Primarul orașului Săcele, Vasile Lața, a fost reținut miercuri seară de procurorii Parchetului Național Anticorupție Brașov în urma unui flagrant organizat ca urmare a unui denunț făcut de un cetățean olandez. Din câte se pare, Lața a fost prins chiar în momentul în care primea aproximativ 60.000 de dolari în timpul unei tranzacții imobiliare. Primarul a fost preluat imediat de către procurori care au deschis o anchetă. Miercuri în jurul orelor 22.00 șeful PNA Brașov Horian Valentin Șelaru a declarat că Vasile Lața a fost implicat într-o afacere imobiliară. „A fost prins în momentul în care primea suma de 60.000 de dolari fiind implicat în diferite tranzacții imobiliare. Nu puteam face mai multe comentarii pentru moment deoarece ne aflăm încă în faza cercetare”, ne-a declarat Horian Valentin Șelaru. Surse neoficiale spun că în acest scandal mai sunt implicate încă două persoane. La sediul PNA Brașov a venit miercuri seară și avocatul care îl reprezintă pe Vasile Lața, Ioan Bărbat, care a refuzat să facă orice comentarii.

Primarul municipiului Săcele riscă să fie suspendat din funcția de primar de două ori în aceeași perioadă. În primul rând, Vasile Lața a fost condamnat la sfârșitul anului trecut, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani închisoare cu suspendare patru ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, într-o afacere cu tablă provenită de la Sidex Galați. Până acum însă, Ministerul Administrației și Internelor nu s-a pronunțat cu privire la rămânerea sa în funcția de primar sau suspendarea sa. Însă, în cel de-al doilea caz, dacă va fi emis mandat de arestare pe numele lui, va intra în vigoare art. 77 din Legea 215/2001, Legea Administrației Publice Locale, în care se specifică, la alin. 2) faptul că „mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv.

Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către parchet sau de instanța de judecată, după caz, prefectului care, prin ordin, constată suspendarea mandatului”. În cazul în care va fi găsit vinovat, în urma unei sentințe definitive și privativă de libertate, atunci mandatul său de primar încetează de drept, iar la pedeapsa primită în acest caz se va adăuga și pedeapsa din dosarul Sidex. Dar, în cazul în care primarul suspendat din funcție a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.


(1327 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ovidiu FEGHER


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Primarul orașului Săcele, reținut de PNA în timp ce lua șpagă de 60.000 de euro | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66142201423645 seconds.