Luni, 27 Iunie 2005 - 11:19 AM Aleg.RO: Alexandru Sassu: Democratii au devenit un grup de papusi, manevrate de la Cotroceni
Publicat de: Lacramioara Rosculet
PSD este trist si totodata multumit pentru ceea ce s-a intamplat la Conventia Nationala a PD de sambata, pe care o considera "congresul de caporali si soldatei", a declarat, ieri, Alexandru Sassu.
Fostii pedisti si actuali pesedisti, Adrian Severin si Alexandru Sassu, au criticat ieri, dur, atat numirea lui Emil Boc in fruntea PD, cat si trecerea democratilor in sfera populara. "Iata ca ceea ce am spus acum doi ani se adevereste astazi", a declarat Sassu, care crede ca "disparitia" PD din stanga politicii romanesti nu este benefica pentru PSD, intrucat aceasta formatiune nu va mai avea concurent social-democrat si va reduce in acest fel procesul de modernizare a partidului condus de Mircea Geoana. Sassu s-a aratat dezamagit ca partidul, la a carui fondare a participat, "s-a autodesfiintat si s-a autoingropat", devenind doar "o masa de manevra condusa de la Cotroceni". Pentru Sassu, Conventia PD a fost "un botez in masa", teatru de papusi, in care principalul personaj a fost "Farfuridi" (Emil Boc, n.r.). Fostul deputat PSD a precizat ca "este pentru prima data cand PD fuge din batalie". Adrian Severin crede insa ca lipsa concurentei poate fi "suplinita prin cresterea concurentei in interiorul PSD". Deputatul Dan Mihalache deschide larg usile pentru nemultumitii din PD, fara sa se astepte la lideri sau parlamentari democrati. "PSD ii asteapta pe toti acei membri PD care au inteles sa faca politica stangii, nu pe aceea de grup, manevrata de Traian Basescu", a precizat Mihalache.
(646 )
| |
|