Marþi, 21 Iunie 2005 - 10:58 AM Aleg.RO: O coaliþie pe cinste
Publicat de: Valentin Stãnilã
Ridicându-se în vârful picioarelor (uneori, uitã cã statura politicã nu este datã de distanþa de la tãlpi la creºtet), preºedintele interimar al PD, Emil Boc, a cerut, cu cel mai imperativ ton cu putinþã: "PC ºi UDMR trebuie sã stabileascã definitiv alternativa pe care o doresc, la putere sau în opoziþie". Scurt ºi înfipt!
Avem de-a face cu un avertisment sever (al câtelea, oare, de la constituirea actualei majoritãþi guvernamentale?) de naturã a defini caracterul relaþiilor dintre PNL, PD, UDMR ºi PC. De data aceasta, rãbdarea dlui Emil Boc a dat peste "margini" dintr-un motiv foarte serios. PC (Partidul Conservator, pentru cei care nu s-au obiºnuit cu schimbarea etichetei fostului PUR) ºi UDMR (a cãrei denumire a intrat adânc în conºtiinþa publicului, ceea ce ne scuteºte de explicaþii suplimentare), pânã în decembre 2004 aliate ale PSD, nu vor sã dea curs ultimatului ADA privind schimbarea preºedinþilor celor douã Camere parlamentare.
Sigur, aceastã controversã (s-o numim doar aºa) este lipsitã de obiect întrucât prevederile constituþionale sunt cât se poate de clare în legãturã cu procedurile de shimbare a "capilor" Senatului ºi Camerei Deputaþilor. Dar ce importanþã mai are legea fundamentalã a þãrii? De peste ºase luni, asistãm la atâtea încãlcãri încât una în plus ce mai conteazã?
De fapt, amintitul refuz este ºi o formã de ºantaj. PC ºi UDMR urmãresc propriile obiective, astfel încât nu sunt deloc dispuse sã renunþe la mijlocul principal prin care pot sã-ºi impunã punctele de vedere. ªi în aceastã privinþã, experienþa ultimei jumãtãþi de an este cât se poate de concludentã. Cu toate cã preºedintele þãrii a numit coaliþia majoritarã imoralã, iatã cã ea funcþioneazã, bine mersi, fãrã nici un fel de pusee de conºtiinþã ale protagoniºtilor.
Existã ºi motive mai de "adâncime", care au generat, întreþin ºi amplificã disensiunile. Aºa, de exemplu, autostrada Braºov-Borº este departe de a fi o temã strict tehnico-investiþionalã, de opþiune bugetarã, potrivit încercãrilor repetate de a masca fondul problemei. Fãrã sã reprezinte neapãrat o poziþie reprobabilã, ataºamentul UDMR faþã de aceastã autostradã are, evident, o conotaþie politicã puternicã.
În definitiv, din punctul de vedere al muritorilor de rând, tot ceea ce se petrece în actuala coaliþie majoritarã prezintã interes mai ales la capitolul spectacol. Dacã n-ar fi rãþoielile, împunsãturile, aluziile "fine", avertismentele mai mult sau mai puþin severe, cu ce întâmplãri s-ar umple scena politicã dâmboviþeanã? Riscãm sã murim de plictisealã.
Din pãcate, lucrurile nu stau tocmai aºa, iar interesul public dicteazã ºi atitudinea populaþiei faþã de cei care guverneazã þara. Este mult prea vie amintirea tristei experienþe a coaliþiei CDR-PD-UDMR pentru a nu urmãri cu multã atenþie astfel de evoluþii. Nu trebuie sã fi politolog (de avengura celor care au monopolizat micile ecrane) pentru a-þi da seama cã deficitul de coerenþã, trasul hãis-cea sunt generate nu numai de orgolii, de veleitarisme, ci, în special, de interese opuse, nu toate dezirabile. Aici este cheia întregii probleme: o coaliþie imoralã (repetãm: aprecierea aparþine mentorului acesteia, actualul ºef al statului) nu poate sã conceapã ºi sã promoveze o politicã moralã (adicã una care sã respecte mãcar promisiunile electorale). Este o concluzie tristã, dar, din respect minim faþã de adevãr, se cuvine s-o formulãm tranºant. Fie ºi numai în vederea pregãtirii noastre sufleteºti pentru ceea ce se va întâmpla chiar în perioada imediat urmãtoare.
(682 )
| |
|