Marți, 25 Ianuarie 2005 - 08:30 AM Aleg.RO: Orban: Ma retrag din cursa pentru Primarie, daca Videanu va fi preferatul bucurestenilor

Publicat de: e.fogarasi

gardianul Cu doar cateva zile inainte de "marea confruntare", sondajul care va fi efectuat in perioada 31 ianuarie-4 februraie, in vederea stabilirii candidatului Aliantei D.A. la Primaria Capitalei, liberalul Ludovic Orban promite sa respecte protocolul PNL-PD. Astfel, in cazul in care cercetarea sociologica va arata ca actualul vicepremier, democratul Adriean Videanu, este mai bine plasat in preferintele bucurestenilor, Orban se va retrage din cursa. "Este normal sa respect protocolul Aliantei. In primul rand sunt un om de echipa si voi respecta intotdeauna regulile", a declarat actualul viceprimar general. Totusi, surse din PNL sustin ca Orban isi doreste foarte mult sa devina primarul Bucurestiului, fiind dispus sa candideze chiar si numai din partea PNL.


Campanie in avans

Aceasta idee este sustinuta si de atitudinea lui Orban, foarte increzator in fortele proprii. El a tinut sa sublinieze ca cele doua sondaje de opinie efectuate pana in prezent indica in mod clar faptul ca locuitorii Bucurestiului il prefera ca primar general in fata democratului Videanu. Mai mult chiar, reprezentantul liberal si-a luat in serios rolul de candidat si a demarat o "precampanie". Sustinut fiind de colegii de partid, el a inceput campania de strangere de semnaturi - 500.000 - pentru sustinerea candidaturii sale. In acest sens, candidatul a aratat ca vor fi mobilizati 500 de voluntari care vor aduna semnaturile.


Plan de masuri

Dorinta sa de a candida transpare in mod evident si din faptul ca, pentru a castiga increderea bucurestenilor, Orban a adus in atentie si un program de administrare a Capitalei, prin care isi dovedeste interesul pentru problemele locuitorilor Bucurestiului. Astfel, el a avut in vedere, in alcatuirea programului electoral, exact acele puncte indicate de sondajul efectuat de Biroul de cercetari sociale ca fiind perincipalele nemultumiri a doua treimi dintre locuitorii Capitalei: mizeria, situatia strazilor si siguranta cetatenilor. Mai mult, Orban le-a recomandat tinerilor care il ajuta "sa fie simpatici si politicosi cu cetatenii" si sa-i consulte, printr-un chestionar, asupra problemelor existente in Bucuresti. "Doresc sa mi se recunoasca ceea ce fac si doresc sa fiu lasat sa fac ceea ce pot", a explicat Orban.

Andreea Mihaila


(418 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la e.fogarasi


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Orban: Ma retrag din cursa pentru Primarie, daca Videanu va fi preferatul bucurestenilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58084392547607 seconds.