Marți, 25 Ianuarie 2005 - 07:33 AM Aleg.RO: Presedintele anunta suprematia legii

Publicat de: e.fogarasi

ziua Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a fost prezent ieri la manifestarile desfasurate la Iasi, dedicate celei de-a 146 aniversari a Unirii Principatelor. Seful statului a fost insotit la Iasi de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur si de seful Cancelariei primului-ministru, Aleodor Francu. Basescu a tinut un discurs in Piata Unirii din Iasi, unde s-au adunat in jur de 10.000 oameni, si a depus o coroana de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar apoi a asistat la defilarea garzii de onoare, dupa care toata lumea a dansat Hora Unirii. Sute de ieseni s-au inghesuit sa dea mana cu presedintele Traian Basescu, care a mers pe jos aproape un kilometru, pana la Biserica Trei Ierarhi, unde a participat la slujba religioasa oficiata in memoria lui Cuza. Angajatii regiei de salubritate din Iasi au maturat toata dimineata strazile din centrul municipiului, iar masinile parcate neregulamentar pe traseul coloanei oficiale au fost ridicate.


Avertismentul presedintelui
Prafrazandu-l pe Mihail Kogalniceanu, care acum 146 de ani ii adresa lui Alexandru Ioan Cuza indemnul "Fa ca legea sa fie deasupra arbitrariului, fa ca legea sa fie puternica", seful statului a spus, in discursul sustinut in Piata Unirii din Iasi, ca "astazi ne spune noua Uniunea Europeana: faceti ca legea la voi sa fie puternica". "Si tot acum 146 de ani a aparut povestea cu ocaua, ocaua lui Cuza", a adaugat presedintele Basescu."Cand il prindeai cu ocaua mica, nu-i mai dadeai nici decoratii, nu-i mai dadeai nici amnistie, nu-i mai dadeai nici iertare, ii dadeai un singur lucru: legea", a subliniat seful statului. El a adaugat: "Romania nu are nevoie de altceva decat de respectarea legii, de semetie, de dreptate, lucruri pe care un popor intreg le asteapta. Si eu va asigur ca le vom face sa functioneze. Daca din 1859 incoace tot avem probleme cu ocaua mica si cu legea, in urmatorii doi ani trebuie sa le rezolvam si va garantez ca toate institutiile statului, cu voie sau de nevoie, vor face ca legea sa prevaleze in statul roman".


Viitor comun pentru Romania si Moldova
Referindu-se la recenta sa vizita la Chisinau, Basescu a sustinut ca "Romania si Republica Moldova sunt doua state independente, suverane, dar care au acelasi popor", iar "marele Cuza ne obliga sa ne gandim si la moldovenii de dincolo de Prut". "Nici un istoric nu va reusi sa-l imparta pe Eminescu in doua: o parte din Eminescu de-o parte a Prutului si alta parte in cealalta parte a Prutului, nici un critic literar nu va reusi sa-l imparta pe Ion Creanga si nici un istoric nu va reusi sa-l imparta pe Stefan cel Mare", a insistat Basescu. El a continuat spunand ca "Romania trebuie sa aiba grija de Moldova, Romania trebuie sa-si faca un steag nu numai din integrarea ei in Uniunea Europeana, ci si din integrarea Moldovei in Uniunea Europeana". "Avem o cultura comuna, o istorie comuna, un trecut comun; trebuie sa avem si un viitor comun, nu din alt motiv, ci pentru ca aceasta este vointa poporului roman: sa fim impreuna intregi, frumosi, puternici", a incheiat presedintele Traian Basescu.


Anca HRIBAN


(443 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la e.fogarasi


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Presedintele anunta suprematia legii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67511105537415 seconds.