Joi, 09 Iunie 2005 - 08:59 AM Aleg.RO: Tentația totalitară

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Dincolo de filmul răpirii, promis și prezentat conform angajamentului, prestația din prime-time a președintelui a avut o semnificație aparte ce ține de un veritabil program prezidențial: acela al unor răfuieli publice cu preopinenți de diverse nuanțe, ale căror păreri nu sunt împărtășite de dl Băsescu. Dealtfel, titularul de la Cotroceni dovedește cu aproape fiecare ocazie că nu împărtășește decât propriile sale idei și că nu ezită să folosească aproape orice prilej pentru a le impune. Nu mă refer aici la administrarea cu mână de fier al partidului căruia i-a fost și (i-a rămas) președinte și nici la guvernul Tăriceanu, care a învățat să nu muște în front. Mă refer, în special la presă și la adversari mai mult sau mai puțin politici.

Mult prelungita sa expunere de luni seară - cu pauze și suspansuri actoricești și cu tonalități vocale adecvate - a fost, de fapt, o nouă răfuială cu presa care a speculat 'inconștient' pe marginea răpirii, avan sând - în lipsa comunicatelor oficiale - ipoteze iresponsabile.

În stilul său, direct, președintele nu s-a sfiit să țintuiască la stâlpul infamiei posturile TV Antena 1 și OTV, după ce mai deunăzi îi veștejise pe câțiva 'guru' ai presei care au avut îndrăzneala să nu se bucure la unison cu nația.

Băsescu a mai aruncat un buzdugan și în direcția fostei sale colege de partid, Simona Marinescu, afirmând plin de mândrie că a intervenit pentru ca aceasta să fie mătrășită de la Bagdad de către Banca Mondială, pentru care lucrează.

N-au scăpat trăznetelor prezidențiale nici medicii care ar putea avea îndrăzneala să-i aplice lui Hayssam alt diagnostic decât cel pus la Cotroceni, încă dinainte ca acesta să fie acuzat oficial și care , de-acum înainte, ar trebui probabil să ceară aprobare de sus pentru a decide dacă cineva e bolnav sau nu.

Dincolo de faptul că stilul prezidențial e mană cerească pentru presa pe care nu încetează să o acuze (cu excepția acelei părți, mai oranj, pe care o laudă pentru obiectivitate) el dezvăluie o latură a personalității lui Train Băsescu aflată într-o vizibilă expansiune. O trăsătură despre care s-a vorbit mult și care a caracterizat etape de istorie de care nu ne amintim cu plăcere.


(786 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Tentația totalitară | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67706918716431 seconds.