Marți, 25 Ianuarie 2005 - 07:11 AM Aleg.RO: Corneliu Iacobov cauta scapare la PSD

Publicat de: e.fogarasi

evenimentulzilei Omul de afaceri Corneliu Iacobov, cercetat penal in dosarul RAFO, s-a aflat ieri, mai bine de trei ore, la sediul PSD, in timp ce in cladire se desfasura sedinta Delegatiei Permanente a partidului. Toti liderii PSD care au iesit de la intilnire au declarat ca nu l-au vazut pe Iacobov si ca nu stiu de ce a venit la partid. Majoritatea liderilor nu a stiut sa raspunda la o intrebare simpla: mai e Iacobov membru PSD? Singurul care a avut o pozitie transanta a fost Miron Mitrea, care a afirmat ca prezenta lui Iacobov la PSD “da o imagine proasta a partidului”.
Misterul apartenentei politice a fost spulberat chiar de Corneliu Iacobov, care a spus: “Eu sint membru de partid si am venit la partid”. La iesirea din sediul PSD, el nu a vrut sa precizeze cu cine s-a intilnit si in ce problema. O alta necunoscuta a fost spulberata de vicepresedintele Viorel Hrebenciuc, care a recunoscut ca s-a intilnit, un sfert de ora, cu Iacobov. Hrebenciu a declarat ca omul de afaceri bacauan are o dilema, anume “daca atacul la adresa sa este politic sau nu”. Surse din PSD ne-au dezvaluit ca omul de afaceri bacauan a incercat sa obtina sprijin din partea partidului pe care
l-a slujit atita vreme. Se pare ca Iacobov chiar a amenintat cu dezvaluiri in cazul in care va fi condamnat in dosarul RAFO.
Reforma si Internet

Presedintele PSD Adrian Nastase a declarat ieri ca Delegatia Permanenta a partidului a decis, in unanimitate, incetarea suspendarii activitatii forului, aceasta situatie urmind sa fie confirmata la sedinta BEC, care se va desfasura lunea viitoare. Presedintele PSD a explicat ca Ion Iliescu a participat la Delegatia Permanenta din mai multe motive: in baza invitatiei pe care i-a facut-o Congresul PSD de a se intoarce in conducerea partidului, in conformitate cu calitatea sa de membru fondator al partidului si ca lider al grupului parlamentar de la Senat. Nastase a aratat ca la sedinta de ieri a conducerii PSD s-a stabilit calendarul de actiuni al partidului in perioada urmatoare, precizind ca astazi este convocata o reuniune cu alesii locali, iar joi si vineri, la Sinaia, o intilnire cu grupurile parlamentare ale partidului. Nastase a anuntat si prima masura a “reformei” - deschiderea pe site-ul partidului a unui forum de dezbateri privind viitorul formatiunii. El a aratat ca astfel “va fi activat un dialog prin Internet in interiorul partidului, cu membrii si simpatizantii sai”.
Vicepresedintele PSD Miron Mitrea a declarat ca nu vede PSD fara Ion Iliescu si ca acesta trebuie sa aiba o functie foarte importanta in conducerea partidului. “Eu il sustin foarte mult si pe dl Iliescu”, a spus Mitrea. El nu a precizat insa ce functie “foarte importanta” ar urma sa detina Iliescu in PSD, declarind ca “se lucreaza in acest sens la statutul partidului”.

Rus, “incasatorul” de serviciu

Surse care au participat la reuniunea PSD ne-au declarat ca Ioan Rus a fost din nou criticat de grupul care sustine revenirea in functia de presedinte al PSD a lui Ion Iliescu. In vreme ce fostul sef al statului a fost mai mult aluziv in discutiile de ieri, sustinatorii sai au fost vehementi in a acuza actiunile grupului de la Cluj, mai ales ca liderii sai, Ioan Rus si Vasile Dancu, au fost singurii care au prezentat, in scris, propunerile lor de reforma a partidului. Acest document le-a fost inminat si lui Adrian Nastase, si lui Ion Iliescu. “Greii” partidului, Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea, sint deocamdata in expectativa. Pozitiile lor sint departe de a fi transante. Ei par ca nu se situeaza de partea nimanui, dar nici nu vor sa lase impresia ca incearca ceva pe cont propriu. Surpriza va veni, se pare, din partea presedintelui Consiliului National, Alexandru Athanasiu, care lucreaza la o strategie privind viitorul PSD. In opinia sa, partidul trebuie sa lupte pentru a recistiga increderea cetatenilor.


(646 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la e.fogarasi


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Corneliu Iacobov cauta scapare la PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56623101234436 seconds.