Miercuri, 08 Iunie 2005 - 09:28 AM Aleg.RO: Delict de gândire

Publicat de: Cristian Tudor POPES

Gândul „Au avut un profund dispreț pentru reguli elementare. Au pus statul român într-o situație extrem de dificilă, datorită nesăbuinței“. Acestea sunt frazele rostite luni seară, de Traian Băsescu cu privire la Ion, Ohanesian și Mișcoci. Pentru că sussemnatul a spus exact același lucru în momentul exhibiției tip Eurovision, pe Otopeni cu mâinile pe sus și degetele în V, al celor trei, brigăzile de agitație și propagandă băsesciană din presa română m-au afișat ca pe un monstru setos de sânge, supărat că răpiții nu s-au întors cu capetele sub braț, dușman personal al lui Traian Băsescu și, pe cale de consecință, al poporului. Teme pe care președintele Băsescu le-a reluat acum, din amvonul Cotrocenilor, cu ură pură și simplă la adresa „anumitei părți a presei“ care nu-i cântă-n strună.

Discreditarea, denigrarea, demonizarea în ochii publicului a presei nesupuse, acesta a fost unul dintre cele două obiective ale președintelui în cuvântul său către națiune. Trebuie să fii cunoscut cu afecțiuni psihice ca să crezi că Băsescu a dorit luni seara să informeze sau să lumineze ceva sau pe cineva. Dl președinte a venit chitit să-i pună la stâlpul infamiei pe ziariștii care nu-i convin și, în primul rând, să forjeze o aură de glorie în jurul serviciilor secrete – ce altceva să facă după ce se antepronunțase acum două săptămâni numind eliberarea jurnaliștilor „o realizare sută la sută a serviciilor secrete românești“?

Pe vremea comunismului, la casele de cultură se dădea „o conferință urmată de film artistic“. Dl Băsescu a împreunat conferința cu filmul artistic, cu d-sa pe post de scenarist și unic interpret. Mai întâi ne-a copleșit cu un val de date și ore la minunt, din care era greu să reții ceva, menite să sugereze organizarea și precizia profesională deosebite ale celulei de criză. Acest „detailism“ l-a trădat foarte repede: „Hayssam nu știa un lucru, că la ora 9.15 interceptasem o convorbire telefonică din Bagdad la el, pe o cartelă Connex cu numărul 0742“. Formidabil, ce agenți tari avem, dar 0742, d-le președinte, cu toată considerația, e un număr Orange și nu Connex! Ca să nu mai vorbim de faptul că nu poți să suni din Irak pe cartelă – doar pe abonament telefonic, fie Connex, fie Orange, poți să ai roaming! Mai departe, răspunzând la o întrebare cheie, dl președinte face o afirmație care, dacă medităm puțin, se dovedește teribilă: „L-am arestat pe Hayssam, pentru că ne-a fost frică să nu poată influența o măsură capitală pentru cei trei cetățeni români, singura șansă (s. m.) pentru el să nu se afle faptul că acțiunea a fost inițiată, propusă și financiar susținută de el“. Deci: asta nu poate însemna decât că cei trei erau părtași la scenariul răpirii, numai așa avea a se teme Hayssam că îl puteau înfunda prin mărturiile lor, pentru terorism, nu pentru o simplă cumpărare de jurnaliști. Iar acest raționament, pe care îl fac eu acum, trebuia să fie și în capetele celulei de criză, atunci, pentru a se lua decizia arestării lui Hayssam. Concluzia trageți-o dvs., stimați cititori.

Chiar și un monstru ca mine își aduce aminte cu un fior de imaginile, „portocalii“ și de implorările celor trei înregistrate pe bandă. Ei bine, dl președinte ne spune acum că atunci avea informația că răpitorii „totuși nu vor trece la execuții“, ceea ce a și permis respingerea condiției de retragere a trupelor române din Irak. Ceea ce nu l-a împiedicat pe dl Băsescu să bage în sperieți o țară întreagă cu câteva zile înainte de eliberarea ostaticilor, afirmând la televizor că „putem asista și la execuții în direct“. Dacă ar fi să aplic sistemul prezidențial de tratare a presei, ar trebui să-l acuz acum pe dl. Băsescu de intoxicare a opiniei publice, de dezinformare premeditată, de rea-credință, așa cum d-sa l-a acuzat pe Mile Cărpenișan de la Antena 1, care a anunțat greșit eliberarea ostaticilor.

Justificările prezidențiale penibile pe bază de tricouri schimbate prin permutări între Marie Jeanne, Munaf și Ohanesian ar trebui să le calific drept „speculații ale unor mediocrități care se lăfăie pe micul ecran“, ca să citez exprimarea prezidențială față de analiștii care încercau să înțeleagă ce se petrece pe ecranele cu carpete și kalașnikoave. Acum, dl. Băsescu merge și mai departe, spunând că observațiile noastre privind aerul inițial de înscenare a „Răpirii din serai“ i-au făcut pe primul grup de răpitori, cei de operetă, să considere că planul lor e deconspirat, ceea ce a dus la evoluția ulterioară nefericită a cazului. Delict de gândire! Așa s-ar putea numi infracțiunea inventată de președintele Băsescu, democrat, pentru a mai lovi încă o dată în presă. „Să luați lucrurile așa cum sunt“, mai zice dl. Președinte, anulând astfel esența meseriei de jurnalist. Îl informez și pe această cale că deviza ziarului Gândul este „Nimeni nu gândește pentru tine!“ și, până când ne desființează domnia-sa, după ea ne vom conduce.

Josnic mi s-a părut modul în care Traian Băsescu a afirmat că toți cei care nu iau de bun ce spune el sunt supărați că jurnaliștii nu au fost decapitați. Ca și zicerea „Spuneți-mi prețul, să știu la cât prețuiți românii. Pentru mine nu au preț“, o mostră de clanță „patriotică“ de tipul „Voi, ziariștii, disprețuiți românii, eu îi prețuiesc“, des întâlnită la C. V. Tudor sau Gigi Becali. De aici și până la strigătul de luptă al „războinicului luminii“: Ziariștii, sunt niște jigodii și zdrențe care învrăjbesc poporul!“ nu mai e decât un pas.

Dacă demonizarea presei i-o fi reușit mai mult sau mai puțin d-lui Băsescu, cred că nici portocalii cei mai negri în cerul gurii, fanii săi absoluți, n-au prea fost convinși de măreția acțiunilor serviciilor secrete. Chiar din relatarea prezidențială rezultă o pierdere de proporții a contactului cu răpitorii, momente de derută, precum și faptul că teroriștii nu i-au executat pe ostatici pentru că n-au vrut ei asta cu tot dinadinsul, nu pentru că nu știu ce manevră genială au făcut negociatorii români. Băsescu a umflat evenimentul răpirii jurnaliștilor până la enormități gen compararea cu decembrie ’89 România sau septembrie 2001 Statele Unite“, pentru a induce publicului ideea că cea mai puternică, eficientă și credibilă instituție a României sunt serviciiile secrete.
Dl. președinte se pregătește astfel să guverneze țara în stil „securist“, cu „organele“.
Și adevărata problemă e că sunt destui români care asta și vor.


(565 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Cristian Tudor POPES


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Delict de gândire | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59811186790466 seconds.