Joi, 02 Iunie 2005 - 08:10 AM Aleg.RO: Liberalii și-au clarificat poziția

Publicat de: Cornelia Drăghici

azi După întrunirea ședinței Consiliului Executiv de marți seară, liberalii au luat o decizie fermă - nici măcar să nu se mai pronunțe despre anticipate până la toamnă, iar democrații, dacă tot vor să-și schimbe numele și să fuzioneze cu liberalii, să o facă, însă sub stindard liberal, adică absorbiți de PNL. Comitetul Executiv al PNL a hotărât, la ultima ședință, că "tema alegerilor anticipate nu este o prioritate pentru populație și nici pe agenda Partidului Național Liberal", a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, purtătorul de cuvânt Eugen Nicolăescu. El susține că alegerile anticipate nu sunt o soluție pentru România în această perioadă, când Guvernul trebuie să îndeplinească atât programul de guvernare, cât și programul de acțiuni privind integrarea europeană. "Ținând cont de conjunctura europeană complexă în care ne aflăm, considerăm că Guvernul are de răspuns unor exigențe sporite. Aceasta înseamnă că trebuie lăsat să lucreze. Forțele politice trebuie să îi asigure liniștea și răgazul necesare", a adăugat Nicolăescu, precizând că premierul Tăriceanu va fi sprijinit necondiționat de Comitetul Executiv al PNL, "cel puțin până la raportul de monitorizare din această toamnă". Până atunci, Nicolăescu declară subiectul alegerilor anticipate "încheiat".
Comitetul Executiv al PNL a decis cu unanimitate de voturi - a precizat Nicolăescu - să aștepte ca PD să-și aleagă o conducere legitimă și apoi să înceapă discuțiile cu privire la fuziune, în fapt o absorbție a PD-ului de către PNL, dacă ținem cont de spusele lui Nicolăescu. "Congresul din februarie a adoptat o rezoluție prin care PNL și-a arătat disponibilitatea pentru fuziune. PNL consideră că viitoarea conducere a PD trebuie să-și clarifice poziția în acest sens", a declarat purtătorul de cuvânt al PNL. El a ținut însă să sublinieze că "PNL este și va rămâne liberal din convingere și nu din oportunitate" și asta pentru că "PNL s-a reconstituit după 1990 în jurul ideilor și valorilor liberale, care constituie identitatea noastră și de care suntem mândri".


(619 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Cornelia Drăghici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Liberalii și-au clarificat poziția | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60315799713135 seconds.