Luni, 30 Mai 2005 - 07:38 AM Aleg.RO: Vadim, inapoi la "nebunii din filiale"

Publicat de: Adriana Tomasevici

evenimentulzilei PRM isi da jos fardul european si redevine ce a fost: Corneliu Vadim Tudor vrea inapoi functia de presedinte, dar si renuntarea la termenul "popular" din titulatura partidului. Sceneta menita sa-l readuca in prim-plan pe tribun s-a desfasurat ieri, in numai citeva ore, prin intermediul faxurilor. In jurul prinzului, organizatiile de tineret si femei ale PPRM au trimis comunicate de presa prin care cereau ca Vadim sa revina cit mai repede in fruntea partidului. La scurt timp dupa aceea, presedintele de onoare al PPRM avea sa se declare, tot printr-un comunicat de presa, de acord cu solicitarea. Prin fax, el avea sa stabileasca si data la care sa fie convocate organele de conducere care pot lua decizia.
Vadim a declarat duminica, pentru Mediafax, ca este de acord sa revina in functia de presedinte al PPRM. El sustine ca s-ar fi inteles cu oficialii Partidului Popular European sa se retraga din fruntea partidului doar pina la semnarea tratatului de aderare. "Aceasta semnare a avut loc, asa ca acum imi reiau functia de presedinte fondator al partidului, cu atit mai mult cu cit alegerile anticipate vor avea loc, cu siguranta, in acest an si, fara prezenta mea, partidul ar putea avea soarta PNTCD", a spus presedintele de onoare al PPRM, citat de agentia de stiri Mediafax.
El s-a pronuntat, de asemenea, pentru revenirea la numele anterior al formatiunii sale politice, Partidul Romania Mare. Referitor la cuvintul "popular" din denumirea formatiunii sale, Vadim afirma ca acesta este "asimilat cu mare greutate de electorat" si ca este foarte riscant ca PPRM sa se prezinte la alegerile anticipate cu un nume "care poate provoca confuzie".
De la plenara la care C.V.Tudor anunta trecerea sa pe pozitia de presedinte de onoare si schimbarea denumirii in Partidul Popular Romania Mare s-au scurs numai doua luni si jumatate. La inceputul lui martie, Vadim justifica decizia de a-i ceda pozitia de presedinte "locotenentului" Corneliu Ciontu spunind ca "s-a saturat de nebunii din filiale" si ca vrea sa se ocupe de postul de televiziune pentru care partidul obtinuse licenta. (Adriana Tomasevici)
Potentialii aliati
PSD. Presedintele social-democratilor, Mircea Geoana, considera ca o colaborare intre partidul sau si cel Conservator este posibila, insa nu sub forma unei aliante electorale. "In politica nu este bine sa spui "nu", insa este greu de crezut ca liderii nostri, in special din teritoriu, vor accepta o formula de colaborare identica cu cea de dinainte de alegeri", a spus Geoana.
PNL. "Sint pus pentru prima data in fata acestei informatii. Nu m-am gindit pina acum la o fuziune cu PC. Acest lucru nu depinde doar de vointa mea, trebuie sa ma consult mai intii cu colegii mei. Oricum este prematur sa ne pronuntam", a raspuns Tariceanu la intrebarea daca PNL ar manifesta deschidere fata de o eventuala fuziune cu PUR.
PD. Presedintele interimar Emil Boc spune ca numai Congresul poate stabili viitoarea politica de aliante. "Nu am discutat pina acum asa ceva in cadrul partidului. O asemenea discutie nici nu va avea loc pina la Conventia Nationala Extraordinara din iunie, care va alege noua conducere a partidului. Noua echipa de conducere legitima va fi cea care va stabili viitoarea politica de aliante a PD", a spus Boc.


(1035 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Adriana Tomasevici


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Vadim, inapoi la "nebunii din filiale" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.5283579826355 seconds.