Vineri, 27 Mai 2005 - 11:46 AM Aleg.RO: Primar contra politist
Publicat de: Mircea MARIAN
Nu va mai ganditi la anticipate, remaniere sau ostaticii eliberati si apoi retinuti de autoritatile romane: pe scena politica romaneasca incepe o noua batalie, in care micutul Emil Boc de la Cluj se va lupta cu Vasile Blaga, seful politistilor si jandarmilor.
Miza este fotoliul lasat liber de Traian Basescu in Aleea Modrogan nr. 1, sediul central al Partidului Democrat. Batalia va fi dura, dar subterana, asa cum s-au dus intotdeauna marile batalii in interiorul PD. Intr-o singura zi, surprizele s-au tinut lant. Intai a punctat Emil Boc, care a trecut, peste noapte, la doctrina populara si s-a aliat cu vicepresedintele Sorin Frunzaverde, cel care a adus in PD acest concept ideologic. Nu au trecut decat vreo cinci ore de la acest anunt si tabara adversa a raspuns facand rocada mare: Videanu a abandonat competitia si s-a pus in slujba ministrului de Interne, Vasile Blaga, care va deveni lider de motiune. Acum se poate anticipa ca, in pofida tuturor promisiunilor ca in PD va avea loc o competitie curata - "cel mai bun sa castige", declara ambele parti - de fapt va fi o lupta crancena, cu lovituri pe la spate. Iar la final vor fi si victime ce vor fi, probabil, obligate sa paraseasca partidul. Lucrul bun este ca, dupa ce, luni intregi, Emil Boc a impus un discurs oficial inodor, incolor si insipid, acum, aceasta formatiune pare a dori sa arate ca exista viata in PD si dupa Traian Basescu. S-a indeplinit, se pare, una din marile dorinte ale fostului lider: aparitia unei competitii interne pentru postul de presedinte, care sa arate ca partidul i-a supravietuit. O data rezolvata aceasta problema, a aparut automat si intrebarea: pe cine ar prefera Basescu la conducerea PD? Ieri, Boc a primit un mic semn ca s-ar afla in gratiile sefului statului, fiind primit la Cotroceni. El s-a dus acolo singur, fara sa fie insotit, asa cum se intampla de obicei, de Vasile Blaga si Adriean Videanu. Din pacate pentru Boc, sprijinul lui Basescu - daca el se va concretiza - nu este suficient pentru a-i asigura victoria. In tabara adversa se afla numerosi oameni care, chiar daca nu au curajul sa i se opuna deschis sefului statului, sunt hotarati sa opuna o rezistenta tacita, pentru ca acesta i-a nemultumit. Numirea in functii in Executiv a unor lideri PD, precum Radu Berceanu, Silvian Ionescu, Vasile Nistor sau Vasile Bran a fost blocata de Basescu. Ulterior, o parte din ei au reusit sa se strecoare in diferite posturi, dar numai dupa ce au suferit umilinta unor respingeri. Acesti oameni sunt in partid de pe vremea FSN, ii cunosc foarte bine structurile, stiu cum se aranjeaza voturile la un congres si au astfel posibilitatea sa-i netezeasca drumul lui Vasile Blaga. Ministrul de Interne are avantajul mediatizarii, fiind unul dintre cei mai cunoscuti membri ai Cabinetului Tariceanu. Singurele critici serioase care i s-au adus au fost ca, in perioada inundatiilor, Blaga nu si-a indeplinit atributiile de sef al Comitetului National pentru Situatii de Urgenta. Boc ar mai putea castiga puncte aratand ca o buna parte din adversarii sai apartin trecutului, in timp ce alaturi de el se afla tanara generatie, pe care Basescu si-a dorit atat de mult sa o promoveze. Problema noii generatii a Partidului Democrat este insa ca, exilata intr-un Parlament care continua sa nu fie decat o masina de vot, nu a reusit sa demonstreze mare lucru. Disciplina rigida impusa parlamentarilor PD, obligati sa voteze fara sa cracneasca proiectele Guvernului si blocarea initiativelor lor prin conditionarea de avizul aceluiasi Executiv, i-a lasat pe tinerii deputati PD fara nici o posibilitate de afirmare. Cel putin in aceasta etapa, in meciul dintre Boc si Blaga, acesta din urma parea a fi mai bine cotat. Nu sunt insa excluse surprizele. S-ar putea, de exemplu, sa apara si o motiune social-democrata. Apoi, traditia luptelor din PD arata ca jocurile se fac in noaptea de dinaintea Conventiei. N-ar fi exclus ca Basescu sa puna atunci mana pe telefon pentru a-si spune parerea si sa incline balanta. In partid nu a fost inca uitat momentul in care Basescu i-a predat lui Boc steagul si insigna partidului, in timp ce Berceanu si Blaga lacrimau pe scena Salii Mari a Palatului.
(612 afișări)
| |
|