Vineri, 27 Mai 2005 - 11:44 AM Aleg.RO: "Peste 50 de ani veți afla cum au fost salvați!"

Publicat de: Andrei Costa

azi Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la o dezbatere, organizată de Pro Democrația, cu studenții, la Clubul "Prometheus", că modalitatea de salvare a celor trei ziariști ostatici în Irak va fi un dosar strict secret. Dosarul va fi făcut public, probabil, peste 50 de ani, dar că ceea ce se poate spune acum în legătură cu acest caz va fi spus. "Să nu credeți vreodată că se va publica tot", a spus Băsescu, răspunzând întrebărilor studenților prezenți la dezbatere. El a precizat că, în acest caz, este vorba despre două dosare: unul al răpirii în sine și al recuperării (gestionat de serviciile secrete), iar celălalt cuprinde ancheta legată de "actul de terorism" și este în sarcina Parchetului.
"Actul de terorism este un dosar extrem de greu și pe care îl vom rezolva", a spus președintele. Acest dosar implică insituțiile române și irakiene, procurori și serviciile secrete.
Pe de altă parte, Băsescu a dezaprobat opiniile unor comentatori politici care, pe durata crizei, i-au "împroșcat" pe cei trei jurnaliști, susținând chiar că aceștia ar fi fost implicați în răpire, iar după recuperarea lor și-au arătat "mânia" că s-au întors acasă.
Despre ziariști: "Ăștia-s geniali, dom'le!"
Băsescu a precizat, însă, că cei trei ziariști "au făcut, într-adevăr, greșeli, pentru că nu au respectat regulile".
Președintele a făcut referire și la criticile care au fost aduse de presă cu privire la implicarea instituțiilor în soluționarea acestui caz, ca și la amploarea redusă a acțiunilor de intervenție în cazul inundațiilor.
Șeful statului a precizat că răpirile, luările de ostatici reprezintă acte de teorism.
Una e "decesul într-un accident sau decesul unui militar aflat în misiune și alta când civili nevinovați sunt luați ostatici. Statul de mobilizează. Este o situație excepțională care este tratată excepțional", a arătat Băsescu. Președintele s-a întrebat cum ar fi arătat România cu "trei cetățeni împușcați sau cu gâturile tăiate". El crede că, într-o astfel de situație, 22 de milioane de români s-ar fi simțit neprotejați, iar imaginea țării ar fi avut de suferit pentru că s-ar fi demonstrat incapacitatea statului român de a-și proteja cetățenii.
"Dincolo de asta, cum (au fost salvați - n.r.) aproape că nu mai contează", a adăugat șeful statului.
Traian Băsescu a dat din nou asigurări că recuperarea celor trei jurnaliști s-a făcut fără a renunța la principiile de politică externă ale României și fără plata vreunei răscumpărări. El a făcut referire și la informațiile apărute, săptămâna trecută, într-un cotidian central ("Ziua" - n.r.),, conform cărora ar fi fost transportate la Bagdad șase valize cu bani în schimbul eliberării ziariștilor.
Băsescu a precizat că au fost transportate șapte valize, pe care era pus sigiliul diplomatic și în care erau muniție și armament pentru trupele antitero dislocate la Ambasada României de la Bagdad.
În ceea ce privește atitudinea presei pe parcursul crizei, președintele a arătat că sunt "două realități": pe de o parte, cei care aveau responsabilitatea mobilizării instituțiilor statului și a recuperării celor trei cetățeni români aveau nevoie de liniște, iar pe de altă parte, presa avea nevoie de informații.
"Este clar că am fost în coliziune", a spus Băsescu, adăugând că nu judecă și nu acuză presa, mai ales că au fost două momente de tensiune maximă când mass-media a răspuns pozitiv apelului său.
Șeful statului a menționat întâlnirea pe care a avut-o, la Cotroceni, cu redactorii-șefi ai posturilor de radio și televiziune ca urmare a unui mesaj care ajunsese deja în toate redacțiile. "Ne dădusem seama că era un mesaj fals, dar difuzarea lui ar fi avut un impact major", a precizat Băsescu. El a mai spus, însă, că au fost și ziariști din presa scrisă care, pe posturile de televiziune, au demonstrat că ei ar fi avut soluția rezolvării crizei. "Dacă - Doamne, ferește! - mai avem un ostatic, îi invit pe ei să rezolve", a adăugat președintele. Traian Băsescu a apreciat și că respectivii ziariști se pricep la toate: politică externă, SF, fotbal. "Ăștia-s geniali, dom'le! Cum i-a făcut cineva așa de multifuncționali? Eu nu sunt multifuncțional - a trebuit să apelez la serviciile secrete. Data viitoare, îi așez într-un birou, alături de al meu și vedem cine îi aduce primii (pe ostatici - n.r.)", a mai spus Băsescu.
După încheierea dezbaterilor, întrebat dacă sunt persoane din țară deranjate de întoarcerea jurnaliștilor, Băsescu a răspuns: "Da".


(723 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Andrei Costa


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

"Peste 50 de ani veți afla cum au fost salvați!" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64070105552673 seconds.