Joi, 26 Mai 2005 - 09:19 AM Aleg.RO: Cei doi Lupoi

Publicat de: Dan Tapalaga

evenimentulzilei Dupa noua ani de stat la PRM, mina dreapta a lui Vadim Tudor a trecut la liberali A dat a lehamite din mina cind sepepistul de la poarta Senatului l-a intrebat cine e. "Esti dintr-aia noi. Sint senatorul Lupoi" - si a trecut de filtru fara sa se mai legitimeze. Sepepistul nu stia, probabil, ca senatorul Lupoi, peremist convertit dupa noua ani la liberalism, e in politica cam de cind elicopterul lui Ceausescu isi lua zborul de pe cladirea fostului CC. In '89 apare la TVR imbracat in uniforma de capitan si anunta ca armata e de partea revolutionarilor. La inceputul anilor '90 cocheteaza cu liberalii si se inscrie in formatiunea condusa de Radu Campeanu. Ocupa postul de secretar de stat in Ministerul Turismului in guvernul Roman. Din 1996 devine mina dreapta a lui Vadim Tudor, iar din 2000 este parlamentar. Demisioneaza la inceputul anului din PRM, iar saptamina trecuta s-a inscris in PNL.
Ca proaspat liberal, dle Lupoi, ati mai merge acum la Saddam Hussein sa-i faceti cadou o vaza?
Daca conducerea PNL m-ar trimite sa fac lucrul asta, da. Pentru ca acolo nu m-am dus in nume personal. Eu cu Saddam Hussein n-am nimic de impartit. Nici de bine, nici de rau...
Dar acum ati mai merge?
Saddam Hussein a fost presedintele Irakului, da? Si Ceausescu a fost presedintele Romaniei, si Regina Angliei l-a decorat. Si n-a intrebat-o nimeni daca l-ar mai decora. In momentul in care esti om politic si se ia o hotarire, ca n-a fost o hotarire personala, daca te ocupi de problema respectiva, in speta relatiile externe, si se face o vizita sau esti trimis intr-o delegatie cu un anumit mesaj, o faci! Nu? Pentru ca ai acea ocupatie in momentul respectiv. Dar eu ma indoiesc ca PNL m-ar trimite la asa ceva.
De ce nu v-ar trimite?
Pentru ca are alte opinii politice. Pentru ca, din cite imi aduc eu aminte, PNL, la vremea aia, a optat pentru ocuparea Irakului.
Pai, si dv. puteti trece atit de usor de la un partid care are convingerea ca lui Saddam Hussein trebuie sa i se duca in dar o vaza la un partid care in mod clar nu are aceasta convingere!
As putea sa va raspund in doua feluri. Sa va dau strict raspunsul la intrebare si va spun ca nu e tocmai usor sa faci ce spuneti dv., dar pot sa va raspund si ca om politic. E usor ca un partid sa treaca de la o social-democratie clamata la o doctrina popular-crestina? Peste noapte? Deci daca vorbim despre asa-numitul traseism politic, cei care sint dezamagiti de traseismul politic sa se gindeasca intii ca tocmai exista un partid care o sa treaca in masa... Un traseism politic de la o doctrina la alta.
Traseism de masa
Nu cred ca sinteti dv. cel mai potrivit om care sa vorbeasca despre traseismul politic.
Toti sintem la fel de potriviti. Pentru ca, in tara asta, va repet, se va face in curind un traseism politic de masa.
Adica?
Pai, daca PD va trece de la social-democratie la crestin-democratie sau la populari... Asta cum se numeste? Traseism doctrinar?
Ce ati facut inainte de '89?
Am fost ofiter, am fost membru de partid.
Ofiter unde?
In Ministerul Apararii Nationale.
Ati colaborat cu fosta Securitate?
Nu.
In nici un fel?
Nu. Si am si dosarul daca... scos..
Nici note informative?
Absolut nimic.
Nici o legatura cu fosta Securitate?
Nu. Dosarul l-am scos acuma in copie de la CNSAS. Si chiar m-am amuzat foarte tare ca principala acuzatie era ca voiam sa ma imbrac hippie si sa plec in Anglia.
Poate sinteti ofiter activ.
Nu sint dom’le. Mi-ar fi placut sa fiu activ daca stiam ca se poate.
Sinteti intr-un partid care sustine Legea lustratiei. N-ati mai avea ce cauta in viata politica.
Nu se refera la simpli membri, la demnitari.
Ca idee, va vizeaza si pe dv.
Pai, ar trebui sa plecam din tara asta citeva milioane de oameni. Credeti ca o tara poate functiona numai cu oameni de virsta dv.? E o vorba celebra. Cine n-are batrini sa-si cumpere.
Sau cine n-are fosti comunisti sa-si ia.
In anumite domenii, in care nu s-au format inca specialisti, probabil ca si unii care au fost comunisti sint inca buni. Nu vorbesc de cazul meu. Nu e obligatoriu ca eu sa mai ramin in politica.
Eu va percep ca pe un om al trecutului si tot timpul am avut senzatia ca ati fost securist.
Nu. Nu am fost securist. Se poate verifica....
M-am intrebat, de pilda, ce legaturi aveti cu Irakul. Ce va leaga de Irak?
Nu ma leaga nimic. Eu, pina sa fiu la PRM, n-am fost in viata mea in Irak. Dupa ce am fost in Irak, acolo mi-am facut relatii.
Cu cine v-ati facut relatii?
Cu demnitarii care erau atunci, pe care i-am vazut. Si la prima delegatie, si la a doua delegatie, participind la festivitatile respective, i-am cunoscut. L-am cunoscut pe Udai (n.r. - unul dintre fiii lui Saddam Hussein). Dar pe Saddam Hussein nu l-am cunoscut niciodata.
Dar i-ati facut cadou o vaza de ziua lui.
Da, dar nu asa cum credeti dv. Era un serviciu de protocol care le primea si...
Pe domnul Tariceanu cind l-ati cunoscut?
Inainte de '89.
Unde?
Intr-o conjuctura, aveam prieteni, cu discuri, schimburi de discuri... cum se purta, casete, discuri...
Si cum l-ati cunoscut?
Nu-mi mai aduc aminte. Ba da, imi aduc aminte. Prima mea sotie avea o verisoara care lucra impreuna cu Tariceanu... Ceva de genul asta... Intr-un cerc de familie. Era casatorit cu cealalta sotie. Eu cu dinsul personal n-am avut decit dupa Revolutie o relatie legata de faptul ca dinsul avea camioane, eu aveam camioane...
Ce inseamna ca n-am partid?
De unde pina unde aveati camioane?
Cind m-am intors din Elvetia asta a fost, ca sa zic asa, prima mea sursa de venit.
Ofiter, arhitect si faceti afaceri cu camioane...
Era camionul cu care imi adusesem lucrurile si n-aveam nici un serviciu. Trebuia sa traiesc. Si singurul meu capital la momentul reintoarcerii era acel camion cu care imi adusesem lucrurile. Asa am reusit sa intru in domeniul asta. Pe urma am reusit sa-mi cumpar altele si...
Si cu cine va mai cunosteati inainte de '89 dintre liberalii de acum?
Dintre liberali, cu Valeriu Stoica, am fost colegi de liceu si de serie...
De fapt, domnule Lupoi, observ ca dv. nu aveti partid. Sinteti un om al sistemului, ca sa zic asa.
Ce inseamna un om al sistemului? Ce inseamna ca n-am partid?
Ca n-aveti convingeri.
Sinteti convins ca n-am convingeri?
Asa mi se pare.
Eu am doi copii care... Dupa ce vi se pare, care sint simptomele unui om care n-are convingeri politice?
Un om care trece de la PRM la PNL, de pilda, foarte usor.
Si ce ar trebui sa faca? Sa se sinucida? Daca a constatat ca s-a inselat in legatura cu PRM-ul?
Aveati timp sa constatati asta noua ani.
Pai nu, dupa noua ani de zile. Daca eram traseist treceam din trei in trei ani la alt partid.
Un om al sistemului, dle Lupoi, mi se pare un om atent la oportunitati.
Si care e oportunitatea ca am trecut la PNL?
Ca ati ajuns la putere.
In ce fel?
Nu stiu. Va intreb. Cum e la putere?
Nu sint la putere. Am sa stabilesc cu dv. un lucru foarte clar. Putere mai mare decit am avut in PRM n-o sa mai am niciodata. Vicepresedinte de partid.
Si ce putere ai intr-un partid de opozitie? Ce inseamna asta?
Uitati-va si dv. ca cei care sint la conducerea partidului sint in parlament de la inceput, de la infiintarea parlamentului. Si poti sa fii pina la pensie. Daca eram un tip care sa se gindeasca la oportunitati...
Si acum ce faceti?
Sint un membru de partid. Incerc sa vad cita nevoie mai e de mine ca om al trecutului in acest partid al prezentului.
Cind ati plecat din PRM n-ati spus nimic despre Vadim Tudor. Cu ce-i mai bun decit partidul?
Vadim Tudor nu-i mai bun decit PRM-ul. Poate PRM-ul poate fi mai bun decit Vadim Tudor.
Dar Vadim Tudor cum e?
In particular, e un tip agreabil. Este imprevizibil si instabil ca lider.
Atit? Demagog e?
Da. Dar nu pot sa va dau detalii. In general nu-mi place sa comentez...
Apropo de stat noua ani la PRM. Stind de vorba, tot timpul am avut senzatia ca sint doi Lupoi.
Sint nascut in zodia gemeni, dar asta a fost o gluma. Bine, toti sintem duali ca persoana, mai mult sau mai putin. (...)
Nu vi se pare ca Romania a stagnat 15 ani din cauza unor oameni ca dv.? Oamenii sistemului, oamenii trecutului...
Pai si ce sa faca?
Eu ma simt frustrat. De 15 ani nu vad decit fete ca a dv. Si aproape ca nu le mai suport.
Pai nu ne mai faceti popularitate sau nu ne mai alegeti. De ce ne alegeti? Ca si oameni din zona dv. voteaza...
Pai, n-au ce sa faca. Trebuie sa voteze liste.
Ei, vedeti, si noi n-avem ce sa facem. Trebuie sa traim pina la sfirsitul zilelor. Ne-ati creat noua aura asta ca, dom’le, oamenii vechi care... Chiar credeti ca nu stim nimic?
Eu m-am saturat de oameni ca dv., domnule Lupoi, care trec de la un partid la altul si n-au nici o problema cu asta.
Asa vi se pare ca daca la noua ani schimb un partid il schimb ca pe sosete? Dv. va schimbati sosetele din noua in noua ani?
Ati fost mina dreapta a lui Vadim Tudor.
Am incercat sa-l ajut pe Vadim Tudor, eu nu neg chestia asta... (...)
Va e frica de Vadim Tudor?
Dar ce sa-mi faca Vadim Tudor mie? De ce sa-mi fie frica?
Ati spus ca e un tip agreabil.
E agreabil la un sprit.
Asta-i tot ce puteti spune despre Vadim Tudor? Ca om politic care a trecut la PNL?
Si ce-ati vrea sa va spun despre Vadim Tudor?
Spuneti-mi trei lucruri care v-au deranjat la Vadim Tudor.
Faptul ca nu-i lasa pe cei din jurul lui sa vorbeasca, faptul ca nu tine cont de parerile lor si faptul ca e las. Desi pozeaza ca un om tare.
Coalitia pentru un Parlament Curat v-a trecut pe lista. Zice ca n-aveti ce cauta in parlament.
Dar n-a justificat. Era ceva despre intretinerea la bloc. Daca vreti sa luam acuma parlamentarii PNL-ului la rind, s-ar putea sa aveti surprize mari. Mult mai mari decit cu mine...
M-as duce la Jirinovski, daca PNL m-ar trimite
Acum, ca liberal, ati mai merge la Le Pen acasa, la Jirinovski ...
La Jirinovski am fost la Congres. N-am fost la Jirinovski acasa.
N-are importanta.
Pai, Jirinovski nu-i invita pe liberali. Ca daca-i invita pe liberali si m-ar trimite cu o delegatie a partidului acolo, m-as duce. De ce nu?
Dv. n-aveti convingeri, nu credeti in nimic.
De ce ziceti asta? Stiti ce inseamna o echipa? Daca trimiteti un ziarist sa ia un interviu cu un politician il intrebati daca il simpatizeaza sau nu?
Deci, daca-i ordin cu placere.
Si viata, in general, nu functioneaza la fel? Ce, aveti impresia ca sotii se plac toata viata?
"Iarasi vin, iarasi plec si iarasi o sa zica lumea..."
Cine v-a chemat in PNL?
Nu m-a chemat nimeni. A venit odata, a facut o glumita Melescanu. Dom’ne, cind te hotarasti? E, am zis, ma mai gindesc. A venit Campeanu, care ma primise prima data in partid. Hai, dom’le, nu te decizi sa vii inapoi? Si am inceput cu domnul Campeanu si i-am zis - nu stiti ca am mai fost, era balamucul ala acolo, si acum cu coalitia asta, cine stie ce mai iese. Iarasi vin, iarasi plec si iarasi o sa zica lumea... Incet-incet asa au fost discutiile. Si apoi m-a intrebat Puiu Hasotti. Dom’ne, e adevarat ca vrei sa vii la noi?
Mai aduceti oameni de la PRM?
Nu, n-am talent la chestia asta. Dar jumatate din ei sint nemultumiti si ii bat ginduri de plecare. Sa le promit ce? La oameni, in general, trebuie sa le si oferi ceva, o compensatie, sau, ma rog, ceva tentant.
Dv. ce vi s-a oferit?
Nu mi s-a oferit nimic.
Pai, atunci de ce-ati mers?
Pentru ca nu poti sa faci politica de unul singur in parlament.
Ca independent.
Da... Ca si cum ai juca baschet la perete. Sa fim seriosi.
Tariceanu: "PNL nu face nici un fel de actiune de racolare"
"Mihai Lupoi a fost initial membru in PNL. Sigur ca parcursul lui politic il cunoastem si nu vreau sa-l comentez. In momentul de fata, eu va afirm foarte clar, PNL nu face nici un fel de actiune de racolare. Daca exista insa cumva membri ai parlamentului care doresc sa se inscrie in PNL si organizatiile unde vor sa se duca sint dispuse sa-i primeasca, atunci vreau sa va spun ca nici nu exista statutar si nici politic vreun motiv ca acestia sa fie refuzati. Eu cred ca in politica nu putem numi dusmani. Eu ii numesc adversari politici. Nu stiu daca s-au convertit la liberalism, pentru ca nu sint... Deci, eu cred ca trebuie discutat de la caz la caz si cred ca sint oameni onorabili in toate partidele. Nu putem sa punem o eticheta generalizatoare peste toti".
Calin Popescu-Tariceanu, Realitatea TV, luni 23 mai


(585 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la Dan Tapalaga


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Cei doi Lupoi | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.53871393203735 seconds.