Joi, 12 Mai 2005 - 08:51 AM Aleg.RO: Basescu cere ajutorul liderilor din vecini

Publicat de: R.T.P

azi S-au scurs două săptămâni de când celula de criză de la Cotroceni nu a mai dat nici o informație despre soarta jurnaliștilor români răpiți în Irak, lă-sând loc speculaților de tot felul. În schimb, Traian Băsescu s-a folosit ieri de ocazia summitului SEECP și a lansat un apel la liderii politici prezenți la București, cărora le-a solicitat să susțină demersurile autorităților române de recuperare a captivilor. Băsescu a argumentat că statele participante au un destin comun și se confruntă cu aceleași provocări, de la terorism la trafic de persoane. "Trebuie utilizate toate mijloacele în vederea combaterii acestui flagel al lumii", a explicat el. Traian Băsescu a mai spus că, în acest moment, România este una dintre țările afectate direct de terorism, în condițiile în care cei trei jurnaliști români sunt răpiți în Irak.
Aceasta după ce, recent, a pus paie pe foc, declarând că "România nu are a-și negocia cu teroriștii nici bani, și nici politica externă". Declarația a fost comentată, ieri, de postul arab Al Jazeera ca fiind extrem de periculoasă, ea putând înrăutăți foarte tare soarta românilor captivi. Pe de altă parte, mai multe organizații neguvernamentale au trimis, ieri, o scrisoare deschisă președintelui Băsescu prin care îi cer să reia comunicarea cu opinia publică în cazul celor patru cetățeni români răpiți și să ofere "precizări mai clare, periodice" care să reflecte situația celor trei jurnaliști și a ghidului lor, la 46 de zile de când au fost răpiți.


(504 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la R.T.P


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Basescu cere ajutorul liderilor din vecini | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62406802177429 seconds.