Joi, 21 Aprilie 2005 - 08:22 AM Aleg.RO: Asumarea răspunderii

Publicat de: Valentin Stănilă

azi De departe, Congresul PSD este cel mai important eveniment al zilei și, cu siguranță, va avea puternice reverberații mult timp de acum înainte. Nu știm de ce s-a programat pentru taman astăzi și vizita președintelui Ucrainei, dar este limpede că s-a ales neinspirat această zi. Mă rog. Dar, ce legătură are Congresul PSD cu titlul însemnărilor de față? Una foarte mare: cine își va asuma răspunderea pentru conducerea acestui partid (ne referim atât la funcțiile individuale, dar și la întreaga echipă) va da, oare, dovadă de curaj, de simț al realității sau de superficialitate, de veleitarism, de veritabilă conștiință politică și civică, ori de spirit neconstituțional?
Spre deosebire de unii confrați, nu ne vom lansa în speculații. Sunt, însă, aspecte care privesc interesul general care ne duc tot la conceptul de responsabilitate. Avem în vedere măsura în care acest Congres va oferi un exemplu concludent de responsabilitate politică atât în evaluarea propriei activități, a fostei echipe de conducere, a partidului în toate structurile lui, cât și în stabilirea țintelor perioadei următoare.
PSD are răspunderi deosebite nu numai față de electoratul care l-a votat, ci față de cel care nu l-a votat, deoarece rezultatele alegerilor din 2004 (începând cu cele locale) au indicat, neîndoios, o puternică reacție negativă la ceea ce a făcut fostul partid de guvernământ. Își va asuma această răspundere sau o va "scălda" potrivit inconfundabilului nostru stil dâmbovițean?
Sunt mari așteptări, reflectate și de modul în care mass-media a "întâmpinat" Congresul. Până și cei care înjură PSD și pe liderii lui "ca la ușa cortului" au demonstrat (poate fără voia lor) că este vorba despre un partid care contează foarte mult și că tot ce se întâmplă important în rândurile lui influențează considerabil întreaga viață politică a țării.
Ne-am decis să insistăm pe conceptul de răspundere și din pricina contextului mai larg oferit de actualitatea nemijlocită. În aceste zile s-a vorbit poate mai mult decât oricând despre răspundere. Guvernul vrea să-și angajeze răspunderea (acesta este termenul din Constituție și nu variantele care se vehiculează chiar de către unii oficiali) pentru așa-numitul pachet de legi privind proprietatea. Președintele țării cere membrilor Consiliului Superior al Magistraturii să-și angajeze răspunderea personală în derularea reformei în Justiție, iar Consiliul s-a conformat.
Reprezentanți ai Opoziției solicită șefului statului să-și asume răspunderea pentru recentele sale declarații incendiare în materie de politică externă. Numeroase persoane publice, inclusiv din lumea afacerilor, sunt trase la răspundere pentru constatări ale diferitelor organisme de control. S-ar putea da numeroase alte exemple.
Imaginea de ansamblu este aceea a unei țări care a redescoperit noțiunea de RĂSPUNDERE și se "agață" de ea cu disperare, cu îndreptățirea pe care o are de a nu-și ucide propriile speranțe de mai bine, de mai curat, de mai frumos, într-o existență atât de chinuită.
Identificarea responsabililor și responsabilităților pentru ceea ce nu merge cum trebuie în societatea noastră, începând cu politica și terminând cu traiul cotidian, a devenit o necesitate de prim ordin. Această identificare reprezintă, desigur, un prim pas în direcția corectă. Asumarea răspunderii - dacă despre așa ceva este vorba - nu se poate rezuma la declarații pe această temă, oricât de lacrimogene sau de dure ar fi, ci un asemenea gest se cuvine urmat de fapte precum demisia, punerea la dispoziția organelor legale de anchetă, repararea prejudiciilor, înainte de toate a celor de ordin moral.
Remarca este valabilă în toate cazurile, indiferent de gradul lor de gravitate, de persoane, de aria de cuprindere a responsabilității. Tocmai de aceea este extrem de important să existe exemple de asumare reală a răspunderii. Astfel, noi cu toții, vom primi acea "gură de oxigen" care permite ca flacăra speranței să nu se stingă, ci dimpotrivă, să devină tot mai puternică. Este atâta iresponsabilitate în jur încât fie și o doză mică, dar adevărată, de responsabilitate contează și va conta enorm.


(603 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la Valentin Stănilă


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Asumarea răspunderii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63754510879517 seconds.