Sâmbătă, 16 Mai 2009 - 06:08 AM Aleg.RO: Arad: Președintele Consiliului Județean a inspectat patru tronsoane de drum

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a verificat, vineri, stadiul lucrărilor pe patru tronsoane de drum comunal, cuprinse în programul de modernizare a infrastructurii rurale, unde Consiliul Județean Arad a investit sume importante de bani, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Este vorba de DC 33 (Revetis - Rosia), DC 46 (Hălmăgel - Luncșoara), DC 44 (Hălmagiu – Brusturi), respectiv DC (Vârfuri – Mermești). „Am promis să dezvoltăm județul într-un mod unitar, astfel încât să diminuăm diferențele dintre mediul rural și cel urban. Repararea și modernizarea drumurilor comunale reprezintă o componentă importantă a acestei promisiuni, alături de introducerea apei curente și de gestionarea deșeurilor”, a precizat Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad.

Primul tonson de drum vizat a fost DC 33 Revetiș – Roșia, comuna Dieci. Până la ora actuală s-a asfaltat un tronson de 1,5 km, urmând ca până în toamnă să se asfalteze și restul de 2,5 km.

„Am venit în întâmpinarea dorinței cetățenilor prin aceste proiecte. Unele localități sunt, practic, izolate, din cauza infrastructurii dezastruoase, dar prin astfel de investiții sperăm să aducem toate localitățile județului la același nivel de modernizare”, a completat Nicolae Ioțcu.

Următoarea oprire a fost în localiatea Vârfurile. Aici se desfășoară ample lucrări pe DC 42 (Vârfuri – Vidra de Sus – Măgulicea – Mermești). Distanță totală a proiectului este de 4,7 km. Până în prezent s-au asfaltat 2,5 km, urmând ca în perioada imediat următoare să se finalizaze și porțiunea de 2,2 km rămasă.

În comuna Hălmagiu s-au realizat în proporție de 60% lucrările de modernizare a drumului comunal DC 44 (Hălmagiu – Brusturi). Din cei 9,5 km de drum asfaltat cât prevede proiectul de modernizare s-au realizat până acum 6,5 km. În comuna Hălmăgel, lucrările au loc pe tronsonul DC 46 (Hălmăgel - Luncșoara). Din 7, 1 km până la ora actuală s-au finalizat 4, 4 km inclusiv 22 de podețe.


(466 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Arad: Președintele Consiliului Județean a inspectat patru tronsoane de drum | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58377504348755 seconds.