Luni, 12 Ianuarie 2009 - 06:01 AM Aleg.RO: Buzău: Liberalii acuză guvernul că lasă primăriile și comunitățile locale fără fonduri

Publicat de: Daniel MIHAI

AMOS News

Parlamentarii PNL Buzău lansează un apel tuturor primarilor care sunt în incapacitate de plată către furnizori, să dea în judecată guvernul pentru anularea Ordonanței de Urgență nr. 223 din 30 decembrie 2008, prin care primăriile și consiliile județene sunt obligate să returneze sumele defalcate din TVA alocate anul trecut, transmite corespondentul AMOS News (Informatia.ro).

Într-un comunicat de presă remis duminică de filiala teritorială Buzău a Partidului Național Liberal se„condamnă în termeni categorici amatorismul și reaua intenție demonstrate de Guvernul PDL-PSD, care, în căutare disperată de resurse financiare pentru o proiecție bugetară prost întocmită, a emis o ordonanță de urgență prin care primăriile și consiliile județene sunt obligate să returneze sumele defalcate din TVA alocate în 2008".

Parlamentarii liberali buzoieni, senatorul Cristi Bîgiu și deputații George Scutaru și Titi Holban consideră că Ordonanța de Urgență nr. 223 din 30 decembrie 2008, a Guvernului Boc, blochează accesul primăriilor la fondurile absolut necesare pentru dezvoltarea comunităților și, prin aceasta, afectează grav interesul public:

„Printre efectele grave ale acestui act normativ, care demonstrează incapacitatea de a guverna a PDL-PSD, pot fi amintite imposibilitatea administrației locale de a continua finanțarea proiectelor începute în 2007 și 2008 și mari probleme juridico-economice legate de respectarea obligațiilor financiare pe care primăriile și consiliile județene le au față de furnizorii de consultanță și lucrări publice.

Parlamentarii PNL Buzău lansează un apel tuturor primarilor care sunt în incapacitate de plată către furnizori să transmită acestora că Guvernul este autoritatea care trebuie dată în judecată pentru recuperarea sumelor cuvenite.

Președintele liberalilor buzoieni, senatorul Cristi Bîgiu, alături de deputații George Scutaru și Titi Holban militează în plan parlamentar pentru eliminarea gravelor inadvertențe ale Ordonanței de Urgență nr. 223 și se angajează să depună toate eforturile pentru normalizarea situației bugetare de la nivelul administrațiilor locale și județene” se mai precizează în comunicatul PNL.


(329 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Daniel MIHAI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Buzău: Liberalii acuză guvernul că lasă primăriile și comunitățile locale fără fonduri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64573216438293 seconds.