Vineri, 12 Septembrie 2008 - 05:32 AM Aleg.RO: Arad: Senatorul Dan Ungureanu a trimis mai multe scrisori premierului

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Senatorul PSD de Arad Dan Ungureanu a trimis, în ultimele luni, mai multe scrisori deschise premierului Călin Popescu Tăriceanu, dar și ministrului economiei, Varujan Vosganian pentru a lua în discuție reglementările cuprinse în Codul Fiscal referitoare la accizarea producției de alcool în gospodăriile proprii, informează corespondentul AMOS News. „Am făcut aceste presiuni asupra executivului în urma numeroaselor sesizări primite de la micii producători din județul Arad, care s-au văzut fie în imposibilitatea de a-și mai produce cantitatea de țuică obișnuită, fie să încalce legea prin nedeclararea și neplata accizelor aferente. Din nefericire, demersul meu nu a stârnit nici un fel de reacție din partea celor avizați să ia o măsură și să apere interesele micilor producători, dovedind încă o dată demagogia și dezinteresul acestui guvern”, a declarat senatorul arădean.

În acest context, Dan Ungureanu a spus că se declară de-a dreptul stupefiat de demersul lansat zilele trecute de către ministrul agriculturii, respectiv de intenția acestuia de a solicita Comisiei Europene revizuirea nivelului accizelor, acum, la jumătatea lunii septembrie. „Este de neînțeles de ce membrii acestui guvern PNL sunt prinși în permanență pe picior greșit și iau decizii de abia când e prea târziu. Totul se face în pripă și pe jumătate. Și acesta este un bun exemplu în acest sens: să soliciți așa ceva acum, cu șanse să primești răspuns în câteva luni înseamnă un an pierdut pentru producătorii români”, a explicat senatorul Ungureanu.

Acesta a mai adăugat și că solicitarea ministrului Dacian Cioloș nu este în măsură să rezolve problemele, atâta vreme cât noul nivel al accizelor este tot mare, cu mult mai mare decât cele percepute de la producătorii individuali, tradiționali în alte țări ale Comunității Europene.


(422 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Arad: Senatorul Dan Ungureanu a trimis mai multe scrisori premierului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57321906089783 seconds.