Marți, 22 Aprilie 2008 - 05:02 AM Aleg.RO: Buzău: Proiect pentru reabilitarea termică a blocurilorPublicat de: Daniel MIHAI Conducerea Consiliului Judetean Buzău a anunțat luni, că pregătește un proiect amplu de reabilitare termică a tuturor blocurilor din județul Buzău, cu investiții de la Guvern și din fondul de reparații al asociațiilor de prorpietari, transmite corespondentul AMOS News. Potrivit președintelui Consiliului Județean,Victor Mocanu, numai la nivelul municipiului Buzău, în programul de reabilitare termică ar urma să intre un număr de 1362 de blocuri, cu patru până la 14 etaje, construite până în anul 1990, însumând peste 1,4 milioane de metri pătrati de suprafată construită. Aceeași sursă precizează că întreaga contravaloare a lucrării se ridică la suma de 46 de milioane de euro, din care 34 la sută va fi contribuția bugetului de stat, 33 la sută, aportul Ministerului Lucrărilor Publice, din fonduri speciale, iar 33 la sută din costuri vor fi suportate din fondurile de reparații ale asociațiilor de proprietari.
|
Link-uri înrudite |
Buzău: Proiect pentru reabilitarea termică a blocurilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii | |
| |
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora. |