Luni, 04 Aprilie 2005 - 12:48 PM Aleg.RO: Nastase a votat pentru primarul cu lopata

Publicat de: C.D.

adevarul Agitatie mare pe langa sectia la care a votat presedintele PSD, Adrian Nastase. Strada, altadata plina de persoane venite din proprie initiativa, a fost, in prima faza, pustie, pana la aparitia unui grup de tineri, adusi special pentru figuratie. Acestia s-au asezat si de o parte si de alta a trotuarului formand un culoar uman pentru seful partidului. Ceva mai incolo, un comitet de primire, format din Dan Ioan Popescu, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie si alti lideri ai organizatiei bucurestene, i-a intampinat pe Adrian Nastase si pe sotia acestuia, conducandu-i la urne, in timp ce tineretul pesedist aplauda frenetic. Nastase s-a ferit sa apara langa Vanghelie in aceasta campanie electorala. Singura intalnire publica intre cei doi s-a consumat in momentul lansarii lui Marian Vanghelie in cursa, dar atunci a fost mai degraba una de conjunctura. Ieri, insa, Nastase si Vanghelie pareau fericiti ca sunt la un loc. "Am votat pentru un gospodar. Cred ca este foarte important ca in fruntea Primariei Generale sa se afle cineva care, atunci cand vede undeva o gaura in asfalt, sa ia lopata sa o astupe, nu sa organizeze o conferinta de presa", a declarat Adrian Nastase, dupa ce a pus stampila pe primarul preferat. Ceremonialul de iesire din sectie a fost simetric cu cel de la intrare. Tinerii au aplaudat, iar Adrian Nastase si suita s-au dus impreuna pana in coltul strazii, unde si-au luat ramas bun pana seara, cand urmau sa se reuneasca la sediu.


(595 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la C.D.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Nastase a votat pentru primarul cu lopata | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.53980708122253 seconds.