Joi, 06 Martie 2008 - 05:32 AM Aleg.RO: Neamț: Primărița celei mai mari comune din țară s-a întors la PSD

Publicat de: Costin GRAUR

AMOS News Valerica Dascălu, primărița comunei nemțene Săbăoani (13.000 locuitori), a reintrat în Partidul Social Democrat (PSD) din care demisionase în 2005, transmite corespondentul AMOS News. Potrivit declarațiilor sale, a renunțat temporar la PSD pentru a scăpa de “prigoana” noilor guvernanți dar nu a renunțat nici o clipă la ideile social-democrate și a fost și va rămâne o pesedistă cu tot sufletul. “Am luat decizia de a deveni independentă, la un moment dat, pentru a avea o perioadă de liniște, de analize și de punere în ordine a tuturor problemelor“, a declarat primărița.

Deputatul Ioan Munteanu, președintele PSD Neamț, și-a declarat satisfacția pentru întoarcerea oficială la PSD a fostei “independente”.
„Doamna Valerica Dascălu este unul dintre cei trei primari - foarte important - cu statut de independenți, pe care am ales să-i reprimim. În rest, avem o hotărâre a Consiliului Județean al partidului, prin care nu mai putem primi înapoi nici un alt primar care a plecat la alte partide. Aceasta, deoarece vrem să arătăm ținută”.

Valeria Dascălu este cunoscută ca un membru de bază a PSD Neamț, de mulți ani apropiată a senatorului chestor al Senatului Ioan Chelaru (PSD).


(519 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Costin GRAUR


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Neamț: Primărița celei mai mari comune din țară s-a întors la PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63902902603149 seconds.