Sâmbătă, 01 Martie 2008 - 05:27 AM Aleg.RO: Băsescu l-a învestit pe Cătălin Predoiu în funcția de ministru al Justiției

Publicat de: Alina BOGHICEANU

AMOS News Cătălin Predoiu a fost învestit în această seară, la Palatul Cotroceni, de președintele Traian Băsescu, în funcția de ministru al Justiției.

Încă de la începutul discursului său, șeful statului a ținut să-i atragă atenția proaspătului ministru că va avea o misiune dificilă în noua postură în condițiile în care în luna aprilie Comisia Europeană va prezenta raportul pe Justiție. Dar, Traian Băsescu l-a asigurat de tot sprijinul său .

"Sunt sigur că veți reuși la fel cum a reușit și ministrul Cioloș (n.r.Dacian-ministrul MADR)", a declarat Băsescu.

În altă ordine de idei, Băsescu a mai spus, că în cursul după-amiezii, s-a întâlnit cu primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, pentru a se consulta pe baza propunerii făcută de acesta din urmă.

"Vreau să fie public cunoscut faptul că am primit toate informații legate de activitatea dumneavoastră trecută de la primul ministru. Speculațiile care deja au început, legate de faptul că ați fi fost implicat într-un contract sau altul, sunt speculații care nu au acoperire în legături care să pericliteze integritatea dumneavoastră  în calitate de ministru al Justiției.Un bun avocat pe comercial poate apăra pe oricine: astăzi pe mine, mâine pe premierul Tăriceanu, poimâine pe oricine, în chestiuni comerciale", a declarat Băsescu.

La finalul discursului său, președintele a dat mâna cu cei prezenti la ceremonia de învestire și a afirmat râzând că în situația în care Cătălin Predoiu ar fi fost prima propunere pentru cârma Justiției ar fi putut fi evitate toate problemele care au planat asupra acestei numiri.


(388 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Alina BOGHICEANU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Băsescu l-a învestit pe Cătălin Predoiu în funcția de ministru al Justiției | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56298589706421 seconds.