Vineri, 08 Iunie 2007 - 06:03 AM Aleg.RO: Sală de ședințe de peste 4 milioane de lei, în Caraș Severin

Publicat de: Vali POPOVICI

AMOS News Consiliul Județean Caraș-Severin a inaugurat azi în prezența oficialităților locale, parlamentari și județene, a colaboratorilor și a partenerilor instituției, noua sală de ședințe, transmite corespondentul Amos News. Momentul inaugural a fost urmat de o ședință ordinară ce a avut pe ordinea de zi depunerea jurământului de către un consilier județean și aprobarea hotărârilor aferente.

Demarate în luna februarie a anului 2006 lucrările au inclus extinderea sălii de ședințe, realizarea unei săli de protocol, a acceselor suplimentare și modernizarea altor trei săli la parterul clădirii. Noua sală de ședințe, cu o capacitate de 190 de locuri, are dotări IT de ultimă generație, un control al acusticii, sistem de ventilație artificial iar pentru accesul persoanelor cu dizabilități a fost montat un lift exterior.

A fost prevăzută totodată o rampă exterioară și una interioară adaptate cerințelor europene în vigoare.
Valoarea totală a investiției este de 4.167.500 lei și a fost suportată în întregime de către Consiliului Județean Caraș-Severin dintr-un credit bancar.


(514 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Vali POPOVICI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Sală de ședințe de peste 4 milioane de lei, în Caraș Severin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72192692756653 seconds.