Sâmbătă, 19 Martie 2005 - 12:31 PM Aleg.RO: Ion Iliescu ridica filialele oltenesti impotriva ardelenilor din "grupul de la Cluj"

Publicat de: Corina DRAGOTESCU

adevarul Viitorul sef al PSD propune ca 4 din cei 7 vicepresedinti sa fie femei "Si noi am avut poate clientela noastra politica. Dar au fost oricum oameni mai profesionisti, selectati dupa competente profesionale si nu asa adusi acolo ca sa ocupe o functie. Cand sunt mai multe partide, nu mai conteaza profesionalismul, important e ca fiecare sa-si vada omul asezat pe creanga", a spus Ion Iliescu ieri, la Caracal, preluand o tema pe care o tot vehiculeaza prin filiale, cum ca clientela politica a PSD a fost mai buna decat cea a Aliantei PNL-PD. De fiecare data, Iliescu spune ca atunci cand este vorba de un singur partid care guverneaza, exista o selectie mai mare pentru cadrele care sunt numite in functie, dar in acelasi timp considera ca, pe viitor, politizarea administratiei ar trebui sa inceteze."De la nivelul secretarului general al ministerului in jos, sa nu se mai schimbe nimic chiar daca are loc alternanta la putere", a decretat Ion Iliescu. Fostul sef al statului si viitor presedinte al PSD a facut ieri o vizita in judetul Olt, cu sirena si girofar, pentru a lua "pulsul" organizatiilor, dupa cum ii place de fiecare data sa spuna. Resuscitate de prezenta lui Ion Iliescu, organizatiile din Oltenia au tras tare cu tunurile in special spre Transilvania. Marin Diaconescu, presedintele organizatiei Olt, a fost primul care a vorbit despre acest lucru si, mai toti colegii care i-au urmat in discutia de la Slatina, au preluat ideea: "La nivel de tara, cei care au obtinut 14-15 procente in alegeri au inceput sa ne dea lectii de democratie. N-am putut sa fim de acord cu pozitia grupului de la Cluj. Se pricep la teorie si vin sa ne dea lectii despre cum reformam partidul". Supararea cea mare a fost ca multi dintre ministrii cabinetului Nastase au provenit din Banat si Ardeal, in timp ce din zona Olteniei nu a fost nici unul, suparare pe care au avut-o, saptamana trecuta, si organizatiile din Moldova. La Slatina s-a mers mai departe si s-a apreciat ca dinspre Transilvania nu au venit decat persoane care au facut rau partidului, dandu-se ca exemplu Cozmin Gusa. "Nu acceptam atat de usor lectii din partea unor organizatii care n-au obtinut nici macar 25%", s-au revoltat pesedistii din Slatina, cerand ca membrii grupului de la Cluj sa nu se mai "vanture" pe ecrane si sa vorbeasca de reforma partidului.
Sacrificat pe altarul partidului
Incurajat de atmosfera din sala, Ion Iliescu a spus ca partidul trebuie sa-si gaseasca "lideri in care lumea sa creada". Indemnul iliescian a sunat astfel: "Sa ne debarasam de oameni care vin la partid ca e bine, tot felul de yes-mani care vin doar cand partidul e la putere. Sefii care incurajeaza asa ceva trebuie dezavuati. N-avem nevoie de lichele si lachei in viata de partid, ci de oameni care sa creada in idei". Ulterior, Iliescu a afirmat ca prezenta sa in campanie alaturi de PSD nu a adus un deficit de imagine, ci, dimpotriva, imaginea personala a presedintelui Iliescu a avut de suferit: "Nu cred ca am facut rau partidului prin lipirea imaginei de PSD. Dimpotriva. Am suferit eu si imaginea mea ca mi-am parasit pozitia de neutralitate. Nu aveam ce face, pentru ca alternativa era sa nu intru in Parlament pentru ca nu puteam face campanie". Intrebat de ziaristi de ce crede ca Adrian Nastase este bun de presedinte executiv daca nu este bun de presedinte, Iliescu a continuat oarecum teoria anterioara: "Cine spune ca nu e bun!? Nimeni n-a spus! Probabil ca daca n-as fi fost eu, era domnul Nastase. A fost optiunea lui sa candideze la presedinte executiv. Eu mi-am spus dorinta ca nu mai vreau sa mai candidez pentru nici o functie executiva. Am simtit insa ca e nevoie de mine la partid intr-un moment de cumpana, si am venit sa aduc o valoare adaugata. Sunt in potenta fizica si mentala. Ce, credeti ca mie nu mi-ar fi placut in loc sa fac aceste drumuri prin tara, sa stau si eu acasa sa scriu mai mult, sa citesc mai mult?! Imi sacrific acest timp in plan personal". In ceea ce priveste viitoarea structura la varf a PSD, Iliescu s-a ferit sa pronunte vreun nume de candidat la una din functiile care vor fi votate in congres, dar a precizat ca a facut o propunere ca patru functii de vicepresedinte, din cele 7 cate vor fi, sa fie ocupate de femei prin rezervarea locurilor special pentru acestea.


(733 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Corina DRAGOTESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Ion Iliescu ridica filialele oltenesti impotriva ardelenilor din "grupul de la Cluj" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.50144815444946 seconds.