Vineri, 27 Octombrie 2006 - 06:08 AM Aleg.RO: Clopotul german al păcii, înmânat președintelui Consiliului Județean, Gavril Mîrza
Publicat de: Cristina STRUGARI
Societatea Federală Germană pentru Protecția Mormintelor de Război din Germania l-a decorat pe președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, transmite corespondentul AMOS News.
Distincția a fost acordată prin intermediul fostului președinte al Consiliului Regional Schwaben, dr. Georg Simnacher, prezent la Suceava, pentru a i se înmâna diploma de cetățean de onoare al județului.
Potrivit oaspetului german, șefului administrației județene sucevene i s-a recunoscut meritul pe care îl are în identificarea și întocmirea unei documentații complete cu mormintelor ostașilor germani căzuți la datorie în această parte a lumii.
„Pentru acest gest, Republica Federală Germania și Societatea Federală de Protecție a Mormintelor de Război îi sunt foarte îndatorate domnului Mîrza”, a arătat dr. Simnacher.
Din partea aceleiași organizații, președintelui Consiliului Județean Suceava i s-a înmânat și un clopot, denumit sugestiv „clopotul de pace”. „Este un semn pentru pace în Europa și în lume”, a arătat dr. Georg Simnacher.
(527 afișări)
| |
|