Joi, 21 Septembrie 2006 - 05:58 AM Aleg.RO: Deputatul PC Cornelia Ardelean susține familiile tinere

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, a cărei vicepreședinte este deputatul PC de Arad Cornelia Ardelean, a avizat favorabil proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, propunere care vine în sprijinul stimulării familiilor în vederea creșterii copilului, transmite corespondentul AMOS News. Noua reglementare legală vine în sprijinul acelor părinți care își întrerup munca pentru creșterea copilului, ale căror venituri depășesc suma de 600 RON, care va fi acordată începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Propunerea legislativă prevede acordarea unei indemnizații maxime dintre indemnizația lunară acordată pentru perioada de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani, sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani, și salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

În acest fel, părintele care beneficiază de concediul pentru îngrijirea copilului de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, nu va avea calculul pensiei afectat de perioadele de suspendare a contractului de muncă.

„Mi se pare firesc să susțin toate acele propuneri legislative care vin în sprijinul părinților, pentru a încuraja tinerele familii să contribuie la creșterea natalității”, a subliniat deputatul Partidului Conservator Cornelia Ardelean, vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților.


(547 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputatul PC Cornelia Ardelean susține familiile tinere | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55393004417419 seconds.