Joi, 14 Septembrie 2006 - 05:45 AM Aleg.RO: Disensiuni în sânul Alianței DA - Caraș Severin

Publicat de: Vali POPOVICI

AMOS News În Caraș Severin, în plenul ședinței Consiliului Județean, PD a dat mâna cu PSD pentru a-i înfrânge pe liberali, transmite corespondentul AMOS News. Disensiunile apărute în ultimul timp în cadrul Alianței D.A. la nivel de județ au făcut ca orgoliile politice să-și spună cuvântul. Se știe că președintele PNL Caraș Severin, Gavril Soran, a anunțat public în urmă cu câteva zile că ,,de acum înainte, buna funcționarea a Alianței D.A. depinde numai și numai de ceea ce vor face democrații pe viitor”- aceasta după ce mai mulți aleși locali din PNL în frunte cu un consilier județean, au trecut de la PNL la PD.

Soran i-a somat pe democrați să-i refuze pe fugari, dar nu a primit nici o reacție din partea democraților.

La ședința de CJ de miercurii, mărul discordiei a fost un viitor compartiment de resurse minerale în structura CJ. Vicepreședintele Horia Irimia a propus ca acesta să conțină doar 2-3 posturi, nu 10.

El a declarat: "Pe de o parte vorbim despre reducerea birocrației și economii la buget, iar pe de alta parte înființăm zeci de posturi. La următoarea ședință cer să fie prezentată o situație comparativă a numărului de angajați din Consiliu, să se vadă cu cât a crescut birocrația din iunie 2004 până acum."

Irimia s-a arătat împotriva înființării acestui compartiment alături de el votând și ceilalți consilieri liberali. Împotriva propunerii au votat consilierii democrați cărora li s-au alăturat consilierii social- democrați.

Cei 9 consilieri județeni PNL au votat împotriva proiectului de modificare a organigramei. Cu voturile consilierilor PD și PSD hotărârea a fost aprobată.

Horia Irimia - vicepreședinte PNL Caraș Severin – a mai declarat: "Solicit ca toate concursurile de angajări în funcții de conducere și execuție la Consiliul Județean sau în instituțiile subordonate să fie anunțate și în presa - ziare, tv, radio. Nu este suficient ca anunțurile să se facă doar pe site-ul CJ sau prin afișare pe o ușă."


(462 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Vali POPOVICI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Disensiuni în sânul Alianței DA - Caraș Severin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58984899520874 seconds.