Luni, 26 Iunie 2006 - 05:34 AM Aleg.RO: Constantinescu vrea adevărul privind colaborarea lui Băsescu

Publicat de: Cristina STRUGARI

AMOS News Emil Constantinescu, fostul președinte al României, s-a aflat, sâmbătă, la Suceava, unde, în cadrul unei conferințe de presă, a calificat drept „jignitor” faptul că președintele în exercițiu, Traian Băsescu, încearcă difuzarea răspunderii privind relația cu Securitatea, declarațiile fiind aproape în oglindă cu cele ale lui Dan Voiculescu, președintele Partidului Conservator. „Domnul Traian Băsescu a spus că toți am semnat un angajament când eram elevi, toți comandanții trimiteam rapoarte. Acest „toți” este jignitor pentru că încearcă să difuzeze responsabilitatea. Așa am întâlnit la domnul Voiculescu – „toți cei care eram în serviciu la stat am colaborat cu Securitatea”. Nu este adevărat. Nu toți, unii au colaborat. Asta este foarte asemănător cu afirmația fostului președinte Ion Iliescu care spune că erau patru milioane de membri de partid. Problema nu era aceasta, problema era nomenclatura, câteva mii, și activiștii, câteva zeci de mii. Știm că au fost patru sute de mii de colaboratori. Atât au colaborat și din acești patru sute de mii responsabilitățile sunt diferite”, a spus Emil Constantinescu.

Ex-președintele Constantinescu a afirmat că, în ceea ce privește relația președintelui Traian Băsescu cu Securitatea trebuie să se pronunțe CNSAS care însă „n-a făcut pași suficienți” pentru a obține documentele pe care le-a indicat în sesizarea pe care a făcut-o în 12 decembrie 2004.

“Este o realitate că CNSAS nu are un dosar al lui Traian Băsescu, asta pentru că nu dorește să-l aibă”, a spus Constantinescu. Fostul șef de stat a arătat că a indicat exact numărul de arhivă unde sunt documentele în care se scrie foarte clar că Traian Băsescu a colaborat cu contrainformațiile militare, că a avut un dosar care, la terminarea studiilor, a fost transmis cu o adresă Securității județului Constanța.

Emil Constantinescu a arătat că Direcția de Contrainformații Militare a fost Direcția a IV a Securității, care se ocupa cu poliția politică.

El a mai spus că Traian Băsescu n-a negat niciodată că a fost colaborator al Direcției de Contrainformații a Armatei, Direcției a IV-a, dar că acesta susține că nu a făcut poliție politică.


(546 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Cristina STRUGARI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Constantinescu vrea adevărul privind colaborarea lui Băsescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65763592720032 seconds.