Vineri, 25 Noiembrie 2005 - 09:17 AM Aleg.RO: Scheletul din dulapul președintelui

Publicat de: Rodica CIOBANU

Gândul 1999. Traian Băsescu, ministru al Transporturilor, revoltat că Parchetul și Poliția și-au permis să salte un prefect PD, fără să informeze Partidul și Guvernul: „Ni s-a părut strigător la cer să nu ne dea cineva un semnal: Bă, vedeți că-l arestăm!”. 2000-2001, Traian Băsescu, primar general al Capitalei, vinde preferențial spații comerciale în centrul Bucureștilor secretarului executiv al PD, partid pe care-l conducea la acea vreme. Incredibil! O fi același Traian Băsescu cu acela care, astăzi, președinte al României fiind, se declară necruțător cu grupurile oculte de interese și cu politicienii care le fac jocurile sau încearcă să influențeze Justiția? Este, cu siguranță, una și aceeași persoană, care însă, odată cu schimbarea funcției, și-a plăsmuit doar o altă identitate morală.



Traian Băsescu a dat lovitura electorală, după ce l-a substituit pe Theodor Stolojan la prezidențiale, jucând pe cartea justițiarului învingător. Era un rol cu succes garantat care, în 2000, pe fondul dezamăgirii față de corupția guvernărilor de stânga și de dreapta, îl propulsase pe C.V.Tudor în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În numai cinci luni, în 2004, Băsescu i-a luat pâinea de la gură șefului PRM, interpretându-l în aceeași manieră radicală („țepele” din Piața Victoriei fiind echivalentul execuțiilor vadimiste de pe stadioane), dar cu mai multă convingere și din poziția de lider democrat, nu extremist. Într-o Românie sătulă de îmbuibații aroganți care-o conduceau, lui Traian Băsescu – inamic autodeclarat al „sistemului ticăloșit” pesedist – nu i-a fost greu să devină credibil. Cu atât mai mult cu cât el însuși apărea drept un persecutat al acestuia prin inculparea în dosarul „Flota” și obstrucționarea sa de către Consiliul General al Capitalei, controlat de PSD. Performanța actoricească a candidatului Alianței D.A. a fost atât de strălucită, încât a estompat aproape până la dispariție realitatea că este un om din sistem, cu un bogat trecut politic, care, ca toți oamenii politici, are partea sa de compromisuri, interese,învârteli cu puterea. El s-a prezentat drept cavalerul fără de prihană al politicii, imagine potrivită pentru campania electorală, dar complet neadecvată ca președinte.

Or, și după ce a ajuns la Cotroceni, Traian Băsescu a continuat să joace același rol, adăugându-i valențe noi. El s-a erijat în singura autoritate publică morală din România. Președintele este singurul care „veghează”. Asupra Guvernului – să nu cadă pradă corupției, asupra Justiției - să fie dreaptă, asupra Educației – să primească bugetul necesar, asupra Parlamentului – să fie mai mic și mai eficient, asupra serviciilor secrete – să lucreze în comunitate și chiar asupra podului de la Mărăcineni – să fie gata la vreme. Scheletele încuiate în dulapul prezidențial nu îl recomandă însă pentru această nouă identitate morală. Nu poate fi un nimicitor adversar al corupților cineva care, dintr-o funcție publică, a favorizat afacerile prietenilor politici. La fel, nu poate fi susținător necondiționat al Justiției un lider politic care nu concepea ca Poliția și Parchetul să acționeze de capul lor, arestând un prefect. Sigur, nu i-a dat și, după cum spune, nu-i va da telefon procurorului general, însă acesta a primit ordin ca, dacă se ivesc probleme, să sune el. Rolul cavalerului justițiar nu-l mai prinde pe Traian Băsescu, ba, dimpotrivă, devine grotesc când se revarsă secretele murdare din dulap. Ar fi momentul să-și asume, odată cu greșelile, o ipostază mai realistă, fiindcă altfel își va pierde orice credibilitate. Nu este nimeni atât de naiv să-și închipuie că vechiul Băsescu a dispărut subit în urmă cu un an, așa cum nu s-au evaporat corupții din țară odată cu proclamația prezidențială „România nu mai acceptă să fie etichetată coruptă”.


(669 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la Rodica CIOBANU


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Scheletul din dulapul președintelui | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63383793830872 seconds.