Vineri, 18 Noiembrie 2005 - 11:22 AM Aleg.RO: Pesedistii nu se grabesc sa-si rezolve conflictele interne
Publicat de: Beatrice Nechita
La varful PSD se discuta tot mai intens ca anuntatul Consiliu National din luna decembrie sa fie amanat cel putin cu o luna de zile.
Desi se credea ca presedintele Mircea Geoana ar dori convocarea la termen a acestui consiliu, se pare ca tocmai el a fost cel care a propus amanarea. Surse din PSD spun ca propunerea facuta de Geoana la ultima sedinta a BPN privind decalarea consiliului nu a fost respinsa de Nastase, ci, dimpotriva, el a considerat-o o idee foarte buna. Geoana si-a motivat solicitarea spunand ca e nevoie de mai mult timp pentru organizarea Consiliului. Adevaratul motiv se pare insa ca tine de intarirea pozitiei lui Mircea Geoana in partid, mai ales ca in ultima vreme au aparut tot felul de voci care au declarat public ca asteapta reforma promisa. Geoana vrea sa aiba o baza mai mare de sustinatori in partid, in conditiile in care doua teme pe care acesta le-a anuntat, respectiv votul uninominal si parlament unicameral, nu sunt agreate de toata lumea. Liderii PSD angrenati intr-o apriga disputa pentru intaietate in partid incearca sa foloseasca ragazul pana la Consiliul National pentru a se pozitiona cat mai bine. Mircea Geoana, Adrian Nastase, Miron Mitrea isi urmaresc fiecare miscare incercand sa previna o alianta in doi, in cadrul triumviratului, in timp ce reintoarcerea lui Ion Iliescu in structurile de varf ale partidului complica si mai mult lucrurile.
(706 )
| |
|