Bugetul de stat pe 2006 intră în plenul Parlamentului abia săptămâna viitoare [1]
Deși senatorii și deputații programaseră pentru marți debutul dezbaterilor, în ședință comună, a Bugetului de stat pe anul viitor, membrii comisiilor parlamentare de buget-finanțe au dat peste cap toate calculele inițiale, nereușind să să încheie discuțiile asupra documentului în cauză.
Potrivit agendei de lucru, aprobate în urmă cu două săptămâni de conducerile celor două Camere ale Legislativului, la 8 noiembrie, Parlamentul trebuia să înceapă, în plen, analizarea proiectului legii bugetului de stat și a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2006.
De asemenea, în această săptămână, aleșii ar trebui să se pronunțe asupra propunerii legislative privind legea Curții de Conturi, a proiectului de lege pentru modificarea ordonanței de urgență privind unele măsuri de perfecționare a regimului achizițiilor publice, precum și a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcțiune, aparținând instituțiilor publice.
Publicat de
:
Radu GEORGE
Data publicării: 07 Noi 2005 - 13:50
| |
|