Geoana ii ofera lui Iliescu titlul de presedinte-fondator [1]

Presedintele PSD, Mircea Geoana, ii propune lui Ion Iliescu sa accepte functia de presedinte-fondator, functie pe care ii promite sa o infiinteze prin modificarea statutului partidului.

Aceasta modificare ar putea fi solicitata chiar la Consiliul National de la sfarsitul anului, daca Ion Iliescu ar fi de acord, este raspunsul pe care Geoana si Nastase i l-au dat lui Iliescu la scrisoarea pe care fostul lider a trimis-o conducerii PSD. "Ion Iliescu este, prin statut, membru al Biroului Permanent National. Revenirea lui este un lucru normal pe care vreau sa-l facem. Trebuie evitata impresia ca domnul Iliescu este si inauntrul si in afara partidului", a declarat, ieri, Mircea Geoana la Sibiu. El a mai spus ca fostul presedinte poate dezbate problemele in cadrul dialogurilor social-democrate, si nu la Polul Social cu Petre Roman. Geoana a tinut sa precizeze insa ca "este convins ca Iliescu a inteles respectarea ierarhiei in partid si disciplina de partid, dar nu in sens cazon". La randul sau, Adrian Nastase considera ca scrisoarea "este o invitatie pentru a construi impreuna". Nastase, desi recunoaste ca Iliescu "isi pastreaza un anumit rol care tine de istoria acestui partid, trebuie sa respecte ierarhia fixata la congresul din aprilie". Si Mircea Geoana a anuntat ca va redacta o scrisoare saptamana viitoare catre toti membrii PSD, unde isi va prezenta bilantul celor sase luni de cand a preluat conducerea partidului. Cei doi lideri ai PSD au venit la Sibiu sa inaugureze prima reuniune a dialogurilor social-democrate. Ion Iliescu nu a participat. Presedintele partidului a mentionat insa ca Ion Iliescu va participa la urmatoarea reuniune de acest gen.
Publicat de : Beatrice Nechita
Data publicării: 29 Oct 2005 - 07:34
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=9479&titlu=Geoana_ii_ofera_lui_Iliescu_titlul_de_presedinte_fondator