"PSD i-ar putea propune lui Ion Iliescu [1]

Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, ieri, la Sibiu, că intenționează să propună la Consiliul Național al partidului din decembrie o modificare a Statutului, în sensul instituirii funcției de președinte fondator, care să-i revină lui Ion Iliescu. O astfel de modificare ar putea fi votată la viitorul Congres.

"Dacă domnul Iliescu dorește să intre într-o formulă structurată și statutară, este binevenit", a spus Geoană, subliniind că experiența fostului președinte este utilă partidului. El a menționat că rămâne la opinia pe care a exprimat-o încă dinaintea Congresului din aprilie, aceea că ar fi trebuit ca social-democrații să aibă puterea de a-l convinge să accepte funcția de președinte fondator. Liderul PSD l-a invitat totodată pe fostul președinte să se alăture celorlalți membri ai conducerii partidului la ședințele Biroului Permanent Național, din care face parte de drept, de altfel, în calitatea sa de lider al grupului PSD din Senat.
Geoană a apreciat că scrisoarea pe care le-a transmis-o Ion Iliescu lui și celorlalți doi lideri ai partidului este "constructivă" și ține cont de sensibilitatea politică a momentului. El a apreciat, totodată, faptul că și Ion Iliescu subliniază nevoia de unitatea și de claritate în partid.
Geoană s-a declarat convins că fostul președinte a înțeles și mesajul transmis, acum mai bine de o săptămână, de conducerea partidului, conform căruia dezbaterea este firească, dar și disciplina este necesară.
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Oct 2005 - 06:24
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=9477&titlu=__PSD_i_ar_putea_propune_lui_Ion_Iliescu