Suceava: Șeful organizației municipale a PD este Niculai Barbă [1]

<IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/sigle/PD.gif" align=left vspace=5>Sala mică a Casei Culturii din municipiul Suceava a găzduit ieri, începînd cu ora 11.30, desfășurarea alegerilor la conducerea organizației municipale a PD.


La conferință au fost prezenți un număr de 78 de delegați iar în calitate de invitați au fost văzuți și reprezentanți ai altor doua partide politice. Viceprimarul Sucevei, Angela Zarujanu( PNL ) și un consilier local din partea PUR au ținut să participe la deschiderea lucrărilor.

Față de anii anteriori, prezența pediștilor a fost slabă, resimțindu-se în sală. La întîlnire a fost prezent și liderul organizației județene a PD, Euge Uricec, care este și vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

După deliberări, în funcția de președinte al PD Suceava a fost ales Niculai Barbă. El a deținut de altfel și interimatul organizației municipale. Barbă nu a avut nici un contracandidat la șefia organizației municipale Suceava a PD.

Niculai Barbă, care îndeplinește funcția de adjunct al Inspectoratului Județean Școlar, s-a aflat la conducerea organizației municipale încă de dinainte de alegerile locale de anul trecut cînd șeful PD Suceava, Ilie Niță, a fost exclus din partid pe motiv că a modificat lista de candidați ai PD pentru Consiliul Local Suceava.
Publicat de : Cristina STRUGARI
Data publicării: 09 Oct 2005 - 13:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=8787&titlu=Suceava__Seful_organizatiei_municipale_a_PD_este_Niculai_Barba