Monica Macovei este susținută în continuare de președintele Traian Băsescu [1]

<IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/images/FiguraZilei/MacoveiMonica60x.jpg" align=left vspace=5>Președintele Traian Băsescu a catalogat afirmațiile lui Adrian Năstase, care anunța o posibilă revocare din funcție a ministrului Justiției, Monica Macovei, drept “simple povești”.

Șeful statului o susține în continuare pe Monica Macovei, ca ministru al Justiției. Declarația a fost făcută astăzi la Craiova, unde șeful statului a participat la deschiderea summit-ului internațional BALCINET 2005.

Traian Băsescu a dorit, astfel să dezmintă afirmațiile făcute ieri de președintele executiv al PSD, Adrian Năstase, potrivit cărora Monica Macovei ar urma să fie revocată din funcție și înlocuită de Emil Boc.

“Monica Macovei nu va fi numită prin decret, procuror general al României și nici nu voi emite, decretul de revocare din funcție. Afirmațiile lui Adrian Năstase rămân, în aceste condiții, niște simple povești. Monica Macovei este cel mai apreciat ministru, în procesul de îndeplinire a obligațiilor pe care România și le-asumat prin mandatul de aderare”, a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului se află astăzi în Cetatea Băniei unde participă la cea de-a șasea întîlnire internațională de prietenie și cooperare a primarilor din principalele orașe balcanice – Balcinet 2005.
Publicat de : Viorel POPA
Data publicării: 30 Sep 2005 - 12:50
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=8479&titlu=Monica_Macovei_este_sustinuta_in_continuare_de_presedintele_Traian_Basescu