Idei nefericite [1]

Reacția președintelui PD, Emil Boc, la unele aserțiuni ale aliatului său, președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, reconfirmă natura relațiilor de la vârful ADA (nu mai vorbim despre situația din "teritoriu").

A cataloga respectivele aserțiuni drept "idei nefericite" reprezintă nu numai un gest neelegant, grobian chiar (de unde a învățat, oare, asemenea maniere?), ci o judecată de valoare, o sentință, dacă ne putem exprima astfel. Nici liberalii n-au rămas mai prejos în războiul declarațiilor referitoare la "ideile" colegilor de alianță și de coaliție. Și uite așa, nu ne plictisim....
Dacă este să analizăm lucrurile în esența lor, se cuvine să recunoaștem, la rândul nostru, în calitate de gazetari, de observatori ai vieții politice a țării, că actualii deținători ai Puterii sunt campioni absoluți la capitolul "idei nefericite".
Și-au început guvernarea cu introducerea cotei unice, moment care a declanșat bulversarea întregului sistem fiscal al țării, cu toate consecințele deosebit de grave care decurg de aici. Pe alt plan, dar pe aceeași linie de conduită, se află, în prezent, situația mai mult decât penibilă de a-și concentra forțele, energiile nu spre rezolvarea cerințelor stringente ale majorității populației țării, ci spre împlinirea "ambâțului" reprezentat de schimbarea abuzivă a președinților celor două Camere parlamentare.
Un inventar al principalelor "idei nefericite" ale exponenților Puterii ar avea dimensiunile unui întreg ziar, așa că nu ne putem propune, aici, un asemenea obiectiv. Indiferent, însă, la ce ne vom referi vom regăsi trăsături comune la aproape toate aceste "idei nefericite".
În primul rând, este vorba despre absența unei minime coerențe. Am amintit de cota unică. Dacă această "idee" s-ar fi pus în corelație cu întregul sistem fiscal, cu toate sursele veniturilor bugetare, s-ar fi constatat lesne că lucrurile nu prea vin de se leagă, că "gaura" din vistieria țării trebuie, într-un fel, acoperită și, astfel, începe o sarabandă de neoprit a birurilor. Sau să ne referim la încă un exemplu în temă și foarte proaspăt. Nu mai departe decât săptămâna trecută, guvernul a dat liber la achiziționarea de către instituțiile publice a mașinilor și mobilierului după ce - pe bună dreptate - în urmă cu două luni, la presiunea FMI, a luat decizia de a pune capăt acestei importante surse de dezmăț cu banul public.
O altă caracteristică a "ideilor nefericite" o constituie desconsiderarea intereselor majorității populației țării. Chiar și în cele mai dramatice momente ale calamităților naturale din acest an, liderii PD și PNL aveau înscrise pe agendă teme precum alegerile anticipate, acapararea controlului asupra serviciilor secrete, modificarea ilegală a structurii organismelor locale alese prin denaturarea gravă a voinței electoratului, asigurarea de noi privilegii pentru parlamentari, înlăturarea procurorilor și judecătorilor care nu se dovediseră suficient de obedienți în raporturile cu actuala putere, fără să mai insistăm asupra chefurilor prelungite la care, cu totul și cu totul întâmplător, era prezentă presa audiovizuală pentru o mediatizare contrară bunului-simț elementar.
În sfârșit (dar nu în ultimul rând, deoarece se pot identifica zeci de caracteristici comune "ideilor nefericite" ale exponenților actualei majorități), avem de-a face cu o evidentă încercare de a menține un climat de instabilitate, de la sfera politică până la cea socială. Ceea ce oamenii de afaceri reclamă încă de la începutul anului și anume punerea lor în imposibilitatea de a desfășura o activitate predictibilă se potrivește de minune pentru mai toate domeniile de activitate, de la justiție la medicină, de la învățământ la asistența socială, de la apărarea națională la protecția mediului. Este suficient să se treacă în revistă actele normative adoptate la nivel guvernamental și ministerial în ultimele opt luni pentru a avea o imagine a frecventelor modificări și remodificări în reglementările esențiale din domeniile amintite și, firește, din multe altele. Dar, ce să mai spunem despre avalanșa de declarații în materie de politică "pură", cum ar fi unificarea PNL cu PD? Nu numai cetățenii nespecializați în sferele de activitate menționate, ci și persoane superavizate nu mai dau de capăt atâtor și atâtor schimbări de macaz. În aceste circumstanțe, nici nu mai este de mirare că în loc de realizări palpabile, pe "ogorul" Puterii înfloresc atâtea și atâtea "idei nefericite"!
Publicat de : Valentin Stănilă
Data publicării: 31 Aug 2005 - 07:01
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7360&titlu=Idei_nefericite