Poliția, în subordinea Consiliilor Locale până la sfârșitul lunii martie [1]

Liberalii intenționeză să transfere mai multe servicii de poliție din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, în cea a Consiliilor Locale.


Președintele Ligii aleșilor locali ai PNL, Cristian Anghel, a declarat, sâmbătă, că organismul pe care îl conduce va solicita oficial Guvernului ca departamentele de pază și ordine, circulație și evidența populației din cadrul poliției fiecărui județ să fie trecute de la MAI la Consiliile Locale. "Acum, aceste servicii de poliție au o conducere duală. Până la sfîrșitul lunii februarie vom formula amendamente la legislația actuală, astfel încât descentralizarea în acest domeniu să se poată produce efectiv", a arătat primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman.
Potrivit liderii Ligiilor aleșilor locali ai PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat de acord cu această idee, urmând ca Executivul să stabilească dacă modificările legislative vor fi adoptate prin ordonanță de urgență sau prin proiect de act normativ, astfel încât până la sfîrșitul lunii martie transferul de responsabilitate să se producă. Viceprimarul Capitalei, Ludovic Orban, a afirmat sâmbătă că, în prezent, există mai mulți generali de la conducerea Poliției române, care se opun acestui proiect. "Transferul unor servicii ale poliției în subordinea Consiliilor Locale este singura posibilitate de a sparge mafia generalilor, care tolerează infractorii", a subliniat Orban.
Bogdan MARIUS

Publicat de : ---
Data publicării: 29 Ian 2005 - 18:00
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=708&titlu=Politia__in_subordinea_Consiliilor_Locale_pana_la_sfarsitul_lunii_martie