Presedintele Basescu il piraste pe SRS la CRP [1]

Presedintele Basescu va dezvalui astazi numele ziaristului care l-ar fi amenintat in ziua in care Dinu Patriciu (fost actionar la Grupul „ZIUA“) a fost arestat. Conform unor surse de la Palatul Cotroceni, e de asteptat ca numele sa fie cel al lui Sorin Rosca Stanescu, directorul cotidianului „ZIUA“.

Ocazia o va reprezenta reuniunea Consiliului de Onoare al Clubului Roman de Presa, la care presedintele este invitat. Directorul cotidianului „ZIUA“ si coordonatorul managementului cotidianelor „Averea“ si „Gardianul“, Sorin Rosca Stanescu, a negat ca el ar fi cel care l-ar fi amenintat pe Traian Basescu, cerindu-i sa aduca dovezi daca va face o astfel de dezvaluire in public.

Analiza pe text

La intrevederea de azi, seful statului si membrii Consiliului de Onoare al CRP vor dezbate si caracterul articolului din cotidianul „Gardianul“, in care este redata o declaratie, in termeni mai putini ortodocsi, a sefului statului.

A doua intilnire

Aceasta este a doua intrevedere a presedintelui cu membrii CRP. Prima s-a desfasurat pe 4 iulie, cind au fost discutate chestiuni legate de interesul Romaniei, de comunicarea dintre institutiile statului si presa si despre modul in care trebuie tratate momentele de extrema urgenta in acest sistem politica-presa.

Seful statului declara, la finalul intrevederii, ca discutiile purtate cu membrii CRP au fost extrem de importante, constructive, iar fiecare dintre cei prezenti si-a exprimat punctul de vedere „in asa fel incit atitudinea politicienilor si a presei sa atinga obiectivele pe care si unii, si ceilalti le au - satisfacerea cititorilor, a populatiei, in general“. Acesta anunta, inca de pe atunci, ca va mai participa la astfel de discutii, ori de cite ori va fi invitat, „pentru ca ele ajuta foarte mult clarificarea relatiei presedinte-presa“.
Publicat de : Cristina Hurdubaia,
Data publicării: 22 Aug 2005 - 08:33
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6961&titlu=Presedintele_Basescu_il_piraste_pe_SRS_la_CRP