D’ ale deputaților [1]

Sesiunea parlamentară care a trecut nu a fost lipsită de momente hilare. Agenția Mediafax a extras din stenogramele parlamentare câteva situații de acest fel.

Votul secret

Lucian Bolcaș: Avem două variante, așa cum am sesizat și în discuțiile anterioare: una, a deplinei libertăți a deputaților de a-și asigura secretul votului oriunde îl exprimă (...) și a doua variantă este de a atenta asupra dreptului de liberă mișcare și de liberă exprimare a deputaților prin îngrădirea lor în țarcuri, în paravane, în cabine de vot tip rural și așa mai departe.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu se poate face o secretizare absolută. Ar fi absurd să facem cabine de vot, dar nici nu se poate vorbi de vot secret atunci când stau cu șapte colegi lângă mine și stau să fac o opțiune pe buletinul de vot.
Miron Mitrea: Am văzut alaltăieri un film la televizor și ridica o doamnă mâinile așa și lumea țipa. Putem să mai încercăm o dată. Eu ridic și dumneavoastră țipați.
Dumitru Dragomir: Vă spun eu dumneavoastră: lăsați-i să voteze cum vor, că tot dracul ăla este, vă spun eu dumneavoastră.
(...) Deci, nu vă mai certați! Lăsați să voteze, că votul acesta secret, să credeți dumneavoastră că este secret, și dacă faceți acolo o urnă. Normal, trebuia să fie ca la alegeri: cu urne, să intri, să faci singur, pentru că așa e drept.

Eu nu vă sunt dușman

Marcu Tudor: Dar, hai că după aia mergem și bem o bere, eu nu vă sunt dușman. Vedeți că de multe ori vă susțin. (Se adresează deputaților din P.D., P.N.L. și U.D.M.R.). De-aia am vorbit pe motive procedurale.
Dumitru Dragomir: Eu am o rugăminte: înțelegeți-vă acum, liderii de grup, și haideți să plecăm acasă că ne apucă Revelionul aici. Vin domnii Băsescu și cu domnul Iliescu peste noi, peste câteva minute.

Femei

Lucian Bolcaș: Eu nu contest că femeile au o capacitate foarte frumoasă de consimțământ, deși mi s-a întâmplat mai rar în viață.
(...) Vă rog să mă credeți, îmi face plăcere insistența doamnei doctor în a găsi acuratețea unui text dintr-o lege, dar aici este o îmbinare între o terminologie juridică și una medicală. Și s-ar părea că jocul dublu a creat o stare de confuzie, nu feminină, ci legislativă.
Lucian Bolcaș: Nu s-a vorbit nici o clipă de paritate, ci de o participare. Adică, dacă am 5, 10, 11, nu trebuie să am doi și jumătate femei sau trei și jumătate femei. Eu cu o jumătate de femeie nu știu ce să fac, vă spun drept și cinstit, dar o femeie trebuie să existe în cadrul acestor comitete și prin asta satisfac cerința legii care tocmai de aceea este specială, chiar dacă avem o lege generală.
Radu Rușanu: Dacă sunt și mai multe, și mai bine.

Traseul legislativ

Anghel Stanciu: Chiar fiind atent la o chestiune cu animalele acestea, care nu sunt specialitatea mea, am constatat că proiectul de lege are repercusiuni foarte importante chiar asupra securității alimentare. De aceea, este posibil să fie nevoie nu de doi vicepreședinți, poate de mai mulți, pentru că sunt produse de origine animală, vegetală ș.a.m.d., poate pe fiecare.
Lucian Bolcaș: Adică, avortul?!? Voluntar este atunci când cineva vrea, își manifestă voința. Dar trebuie să mai existe și „putirință”, adică această voință să fie primită juridic, ca având o capacitate de a și-o exprima.
Ionesie Gheorghioni: Desigur, această inițiativă legislativă am dezbătut-o pe larg în comisie, de aceea noi o considerăm salutară de-a dreptul, deoarece, la această oră, se remarcă o criză acută a lichidităților la țăranul român, iar această lege vine să rezolve într-un fel această problemă.

Despre responsabilitatea mandatului

Aurel Vainer (la patru luni de la depunerea jurământului): Mă aflu pentru prima dată după jurământ aici, așa că să mă scuzați dacă nu știu să reglez tirul, da? (...) În titlul ordonanței nu se face nici o diferențiere între persoanele aparținând grupurilor etnice, care au suferit pe baza legilor rasiale, practic, care au existat în acea perioadă.
Daniela Popa (președinte de ședință): Domnule deputat, mă scuzați, este alt punct la ordinea de zi. Acum discutăm stabilirea indemnizațiilor unor aleși locali.
Adrian Năstase: Stimați colegi, este o lege ceva mai complicată. Am o rugăminte, să veniți, să luați loc în bănci. Domnule Hrebenciuc, locul dumneavoastră este întotdeauna în primul rând. Nu, acolo stau senatorii. Dacă se poate să veniți în primul rând, pentru că creați ambiguități. Și am o rugăminte, să-l lăsați pe domnul deputat, dacă se poate, să-și vadă de propriul grup și după aceea să se ocupe și de celelalte grupuri.

Deci, ne-am înțeles într-un mod total diferit

Lakatos Petru (care a propus un amendament): Având în vedere și textul din Biblie, că: „Păcatul recunoscut este pe jumătate iertat”, atunci v-aș ruga să-i iertați și să votați ca atare.
Adrian Năstase: Sper că nu ne sugerați să schimbăm și prevederea aceasta din Biblie. Pe aceasta o lăsăm. Punctul de vedere al Comisiei.
Stelian Duțu: Din acest punct de vedere, Comisia este de acord cu mențiunea făcută de colegul.
Adrian Năstase: N-am înțeles, e de acord cu Biblia sau e de acord cu amendamentul?

Parlamentul în figuri de stil

Adrian Năstase: Am impresia că, dacă ați vrut să ostilizați o parte din Parlament, atunci ați reușit. Și reflectăm dacă există sinonimie între abilitare și abilitate. Probabil că nu.
Marcu Tudor: Vă sfătuiesc să nu vă puneți în ceafa mea, profitând că stați în spatele meu!
(...) Iată că acel minut mi l-ați mâncat dumneavoastră cu proceduri neprocedurale...
Adrian Năstase: Domnul Nicolăescu vorbește la telefon cu divinitatea!
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Aug 2005 - 06:12
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6712&titlu=D&_#8217__ale_deputatilor