Președintele nu spune prostii [1]

„Chiar unul dintre cei care au sărit foarte agresiv este un ziarist care avea acces la mine de multă vreme, dar care și-a permis, în ziua în care Parchetul ancheta un oarecare personaj, să sune și să amenințe. Deci s-a ajuns până acolo încât un ziarist își permite să sune la președintele României, și ăsta e sistemul mafiot care reacționează, și să amenințe că în toate ziarele pe care le controlez, și o să vezi ce-o să-ți fac, te termin... Așa gândește un ziarist, iar eu nu spun prostii.”

Dacă pentru o clipă, noi, simplii cetățeni, am putea crede că șeful statului spune prostii, atunci înseamnă că e vai de țara asta. Prin urmare, nu pot decât să iau de bune, până la virgulă, aceste fraze rostite, luni, la Radio România de însuși președintele țării, dl. Traian Băsescu. Ce spun ele? Spun lucruri teribile. Dl. Traian Băsescu are „de multă vreme” o relație specială cu un ziarist. Acest ziarist sună într-o zi specială – „în ziua în care Parchetul ancheta un oarecare personaj” – și îl amenință pe președinte cu o campanie de atacuri în publicațiile pe care le controlează. Președintele califică asta nici măcar ca pe un simplu șantaj de presă – „dă-mi niște publicitate ca să nu dau ancheta aia!” – ci ca pe o reacție a „sistemului mafiot” al cărui vârf de lance este un ziarist. Exprimarea d-lui Băsescu este cât se poate de corectă atâta vreme cât gestul ziaristului în cauză presupunea, evident, influențarea gravă a actului de Justiție, amenințarea șefului statului și folosirea presei ca mijloc de presiune politico-banditesc. După care, tot dl. Băsescu spune ceva și mai grav pentru breasla ziariștilor: „Așa gândește un ziarist”. Această propoziție cu sens categorial definește ziaristul, în general, ca pe un soi de gangster cu pix.
72 de ore mai târziu, bronzat și relaxat, ieșit pe peluza de la Cotroceni ca la un picnic, dl. Traian Băsescu ne servește un procedeu des folosit de politicienii noștri dragi: prostirea în față. Cu hăhăitul binecunoscut, d-sa zice că „nu am considerat amenințarea că «o să te scriu» ca o amenințare la adresa siguranței naționale. Eu sunt scris de foarte multă vreme”. Deci nu mai avem sistem mafiot, nu mai avem un personaj cercetat de Parchet, iar dacă i-aș pune acum d-lui președinte pe bandă zicerea sa indignată „Deci s-a ajuns până acolo încât un ziarist...”, probabil că d-sa ar mai rânji o dată: „Am zis eu așa ceva? Ei, am glumit...”
Reacția unui sistem mafiot prin amenințarea președintelui nu e o amenințare la adresa siguranței naționale? Atunci ce e, un pamflet, o caricatură? Nu dl. Băsescu este cel care a propus considerarea corupției ca atentat la securitatea națională? Dar faptul că un ziarist capabil de astfel de acte a avut ani de zile o relație privilegiată cu actualul președinte al României, nu e tot o problemă de siguranță națională?
De fapt, ceea ce rezultă din aceste două tranșe de declarații prezidențiale este o dublă discreditare a presei. Mai întâi, dl. președinte induce publicului ideea că ziariștii sunt tot un soi de mafioți, apoi întărește această defăimare prin clemența prezidențială perfid-glumeață: „Ei, așa sunt ei, ce poți să le faci, eu n-o să dau pe nici unul în judecată...” Este exact mecanismul folosit de dl. Băsescu în relația cu guvernul. Așa cum scriam încă de la montarea acestei „crize” (a câta?), acuzele grave aduse de președinte privesc fapte de mare corupție care ar fi trebuit să ducă – „ieșirea din minciună” – la demisia respectivilor miniștri, dar și a premierului, deci a întregului cabinet.
Atât președintele, cât și premierul au cerut sus și tare declasificarea documentelor SRI care dovedesc corupția la nivel înalt. Sunt primii doi oameni din stat ca importanță niște ignoranți, de vreme ce abia acum află că respectivele documente nu pot fi declasificate, prin lege, decât după 40 de ani? În ce-l privește pe dl. Băsescu se poate să fi știut foarte bine acest lucru, dar avea nevoie și de declarația asta pentru efectul dramatic. După ce scopul său real, care nu e atât lichidarea corupției, cât punerea d-lui Tăriceanu cu botul pe labe, a fost atins, dl. președinte a înmuiat tonul, declarând, în cadrul aceluiași picnic de la Cotroceni, că vrea îndreptarea, nu pieirea păcătoșilor guvernamentali. De-acum înainte, guvernul Tăriceanu e, în ochii publicului, un guvern putred, pe care numai bunăvoința lui Băsescu îl mai ține... Și se complace în această situație, ca să mai rămână o vreme la putere.
Ceea ce ziariștii de bună credință nu cred că vor accepta. Dl. Președinte mi-a transmis că pe 22 august, la întâlnirea cu Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă, vom discuta chestiunea ziaristului-mafiot și după aceea domnia-sa va face o declarație publică. Ce pot să-i garantez d-lui președinte e că în urma acestei întâlniri nu va mai rezulta nici o abureală.
Publicat de : Cristian Tudor POPES
Data publicării: 13 Aug 2005 - 06:10
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6708&titlu=Presedintele_nu_spune_prostii