Ene Dinga urgentează obținerea fondurilor pentru refacerea zonelor calamitate [1]

<IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/Portrete/D/Ene%20Dinga.jpg" align=left vspace=5>Astăzi, la o ședință-fulger cu directori și secretari de stat din ministerele implicate în acțiunile de reabilitare a zonelor afectate de inundații, Ene Dinga, ministrul integrării europene, a luat măsuri pentru a urgenta procedurile necesare realocării fondurilor europene în scopul refacerii acestor zone.

Vineri, 29 iulie a.c., Ene DINGA, ministrul Integrării Europene, a convocat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor și ai ministrului delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării acquis-ului comunitar. Scopul întâlnirii, organizată la solicitarea premierului, a fost urgentarea procedurilor necesare obținerii de fonduri de la Uniunea Europeană pentru refacerea zonelor puternic afectate de inundații.

În cadrul discuțiilor au fost stabilite etapele care trebuie parcurse și au fost distribuite responsabilitățile pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare accesării fondurilor PHARE, ISPA și SAPARD rămase nealocate pentru refacerea infrastructurii din zonele calamitate.

A fost stabilit un calendar pentru fiecare etapă - pentru stabilirea priorităților lucrărilor și pentru elaborarea documentației care va fundamenta cererea de realocare a fondurilor europene.

S-a stabilit, de asemenea, urgentarea refacerii documentației necesare obținerii finanțării din Fondul de Solidaritate al UE pentru înlăturarea efectelor primului val de inundații. În ceea ce privește solicitarea de ajutor din acest fond pentru înlăturarea efectelor celui de-al doilea val de inundații, se așteaptă evaluarea pagubelor de către Ministerul Administrației și Internelor în următoarele patru săptămâni.

“Trebuie să stabilim, într-un mod transparent și profesionist, care sunt lucrările prioritare care trebuie realizate în zonele afectate de inundații și să îndeplinim toate cerințele pentru a beneficia de ajutorul financiar european” a subliniat Ene DINGA.

Ministrul Integrării Europene a accentuat necesitatea unei strânse colaborări între instituțiile implicate și a stabilit derularea unor ședințe de lucru periodice cu reprezentanții acestor instituții, pentru urgentarea accesării fondurilor europene.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Iul 2005 - 14:05
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6339&titlu=Ene_Dinga_urgenteaza_obtinerea_fondurilor_pentru_refacerea_zonelor_calamitate