"Partida Basescu" a intrat in criza [1]

In aceste zile s-a speculat mult pe tema crizei in care se afla coalitia. Iar premisele sunt corecte.

Alianta DA nu mai este ce a fost odata. Intre PNL si PD concordia a facut loc discordiei. Cat despre partenerii de la guvernare, UDMR si PC, acestia manevreaza la doua maini. Cu stanga in favoarea PSD si cu dreapta sustinand un executiv care scartaie. S-a speculat de asemenea si pe marginea unei crize din PNL. Din nou, premisa a fost corecta. Pierderea de credibilitate si oscilatiile lui Tariceanu au dat apa la moara adversarilor din afara precum si cozilor de topor din interiorul PNL. Care au incercat un puci. Ce tocmai a esuat. Nu s-a vorbit, insa, deloc despre criza "partidei Basescu". O voi face eu acum.

Demisia anuntata a Monei Musca din functia de vicepresedinte PNL, dar si de la portofoliul Ministerului Culturii marcheaza inceputul unei infrangeri de proportii pe care o poate suferi, in viitorul apropiat, una dintre cele mai importante grupari politice din Romania. Cea initiata si condusa din umbra de presedintele Traian Basescu. Acesta a dorit, pe buna dreptate, pana la un moment dat, alegeri anticipate pentru ca prin rezultatul lor sa poata consolida incropeala politica din decembrie, respectiv coalitia "imorala" care a permis crearea unui guvern condus de Alianta DA. Acest proiect a esuat. O alternativa ar fi fost instalarea unui guvern marioneta. Cu un prim-ministru la cheremul sefului statului. Dupa modelul Iliescu-Vacaroiu. In acest scop ar fi fost indispensabila decapitarea lui Tariceanu. Si aducerea unui prim-ministru care sa raspunda intotdeauna, prompt si intocmai la comenzile Cotroceniului. A esuat si aceasta tentativa. Impins, sub presiunea unor anticipate proclamate imperativ si unanim de Partidul Democrat si solicitate cu insistenta si de la Cotroceni, premierul Tariceanu a oscilat in mod regretabil intre demisie si non-demisie. Numai demisia putea marca inceputul anticipatelor. Renuntand la demisie Tariceanu a executat sub nasul presedintelui Basescu o figura periculoasa de jucator independent. Sustinuta, asa cum s-a vazut zilele trecute, in mod masiv de PNL. Pentru a-l contracara, Basescu a scos din recuzita artileria grea. Pe Theodor Stolojan pregatit sa preia fraiele Executivului sau ale partidului. Sau pe amandoua. Acestuia i-au facut culoar cativa lideri PNL mai inclinati sa crediteze varianta prezidentiala. Membri informali ai "partidei Basescu". In frunte cu Mona Musca. Si aceasta tentativa a esuat. Dovada cea mai elocventa ca dupa infrangerea cu anticipatele si cu crearea unei comunitati a serviciilor secrete subordonata Cotroceniului, presedintele Basescu a intrat intr-un soi de fibrilatie, este aruncarea in joc, fara o pregatire prealabila, a lui Theodor Stolojan. In orice stat constitutional aceasta poveste cu Stolojan bantuind pe culoarele Guvernului si ale sediului central PNL, ar fi iscat un urias scandal. Pentru ca, in prezent, statutul acestuia este de consilier prezidential. Si nicidecum de dadaca PNL. Or, institutia prezidentiala, conform Constitutiei, trebuie sa se plaseze deasupra partidelor politice. Principiul neamestecului este consacrat in mod imperativ prin legea fundamentala a tarii. Daca Stolojan ar fi fost un simplu particular putea purta convorbiri despre soarta PNL oricand, oriunde si cu oricine ar fi fost dispus sa-l asculte. In calitate de consilier prezidential, insa, el ar fi trebuit, in masura in care si-a incalcat limitele statutului, sa fie trimis politicos si ferm la plimbare. Daca Basescu nu ar fi fost luat prin surprindere de ultimele evenimente si ar fi pregatit in mod inteligent respectiva miscare, atunci Stolojan ar fi trebuit ca, in prealabil, sa demisioneze de la Cotroceni anuntand ca intentioneaza sa revina in politica. Urma apoi sa se inscrie in PNL platindu-si si cotizatia. Abia mai tarziu, in masura in care putea forta statutul, ar fi putut convoca o intalnire oficiala cu liderii organizatiilor judetene. Sau chiar o dezbatere in Delegatia Permanenta. Dupa care, eventual, cu sprijinul Monei Musca, al lui Cristi Boureanu si al altora, mergand pe mana presedintelui Basescu, ar fi organizat o rasturnare statutara de ierarhii in PNL. Si ar fi preluat conducerea.

Intr-o recenta conferinta tinuta in fata unor studenti, Traian Basescu, incercand sa-l parafrazeze pe Arhimede, a lansat sintagma "dati-mi un guvern si vom avea Parlamentul". Ceea ce devoaleaza intentia sa - deocamdata esuata - de a pune mana pe Executiv. Un executiv dispus sa faca un dans politic pe care nu-l mai pot intelege. Ideea anticipatelor trebuie abandonata. Definitiv. Seful statului ar trebui sa stie, inainte de a initia alte manevre, ca orice noua criza generata de puterea de la Bucuresti nu poate avea decat efecte dezastruoase si in raport cu integrarea in Uniunea Europeana, dar si in ceea ce priveste afirmarea Aliantei sau macar a Partidului Democrat ca o forta cu adevarat reformatoare. Eu cred ca, pentru moment cel putin, "partida Basescu" a intrat in criza.
Publicat de : Sorin ROSCA STANESCU
Data publicării: 28 Iul 2005 - 08:30
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6210&titlu=__Partida_Basescu___a_intrat_in_criza