Un Cezar și doi Brutus [1]

Călin Popescu Tăriceanu nu este un lider de factură autocratică, cum se practică la noi în viața de partide, unde democrația este, mai degrabă, 'o vorbă de dânșii inventată'. Asta, probabil, pentru că a ajuns președinte de partid fără să lupte, ca rezultat, mai degrabă, al unei conjuncturi decât al unei aspirații interioare.

Nefiind un lider autoritar ceea ce se întâmplă în PNL poate da, unora, impresia că se practică acolo o libertate a opiniilor puțin obișnuită în altă parte. La PD, de pildă, unde cuvântul lui Băsescu este lege pentru toată lumea sau, mai exact, pentru cei care mai vor să defileze sub acest drapel. PNL-ul, însă, are și o tradiție de multipolarizare ce a făcut ca de-a lungul istoriei sale (cursul scurt) să se manifeste o droaie de lideri alternativi care au și reușit, la un moment dat, să fărâmițeze partidul în aripi și aripioare.

Ajuns la vârf, cum spuneam, purtat de valul conjuncturii (defecțiunea lui Stolojan și preluarea cârmei Alianței de către Băsescu), Tăriceanu se vede confruntat cu o gravă criză internă, paralelă cu cea externă, în care vârfurile de lance ale contestării, sau ale dorinței de schimbare, sunt chiar doi dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi din partid și din Guvern: Mona Muscă și Gheorghe Flutur!

Nici unul din cei doi, care-și datorează plusul de notorietate șansei de a fi fost nominalizați pentru două posturi abordate mai degrabă politic decât tehnic, nu s-a sfiit să-i înfigă cuțitul noului Cezar în piept, nici măcar în spate, ca-n antichitate, reclamând întoarcerea lui Stolojan și separația puterilor.

Adică președintele de partid să nu mai fie și premier, sau viceversa. Amândoi se leapădă de Tăriceanu, arătându-și fără echivoc preferința pentru Stolojan în funcția de premier. Ca ei au cântat, la finele săptămânii trecute, mai bine de jumătate dintre președinții de filiale care au solicitat revenirea lui Stolo din surghiunul de la Cotroceni și plasarea lui într-o poziție activă.

Mai pe șleau, partidul îi cere, lui Tăriceanu, abia după ce-a renunțat la ea, o nouă demisie! Un altul decât Tăriceanu ar fi sugrumat, prealabil, din fașă, această tentativă de puci, făcând apel la deciziile Congresului și la regulamentele de partid.

Tăriceanu însă, din slăbiciune, nu din democrație, a acceptat umilitoarea solicitare de a avea o întrevedere cu fostul său șef și a discuta cu acesta cam cum ar vrea să se reinsereze în PNL.

O astfel de discuție reprezintă primul pas important spre înapoi al lui Tăriceanu, confruntat acum cu o dublă presiune - atât din partea președintelui Băsescu, care nu reușește să se împace cu ideea pierderii startului anticipatelor, cât și din partea unui curent majoritar din propriul partid, mai dispus să joace pe cartea prezidențială decât pe cea proprie.
Publicat de : Octavian Andronic
Data publicării: 26 Iul 2005 - 08:37
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6154&titlu=Un_Cezar_si_doi_Brutus