Uztel Ploiesti, cu 14 mil. lei capitalizare, iese din insolventa. Remus Borza, mai nou deputat de Brasov, in boardul companiei [1]

Autor: Liviu Popescu 20

.12.2016

Uztel Ploiesti (UZT), care se ocupa cu fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii, iese din insolventa ca urmare a deciziei Tribunalului Dolj si va reintra astfel in circuitul economic, se arata intr-un raport pe bursa. Din noul board al companiei face parte si Remus Borza, cu functia de membru, cel care a scos din insolventa in vara anului 2016 Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din Romania. In editia din 2016 a top 100 cele mai valoroase companii, realizat de ZF impreuna cu BT Capital Partners, Hidroelectrica este pe primul loc, devansand astfel OMV Petrom, care a dominat acest clasament in ultimul deceniu. In functie de rezultatele raportate de companie in 2015, Hidroelectrica ar valora 2,9 miliarde de euro, potrivit calculelor facute de BT Capital Partners. La Uztel Ploiesti, Remus Borza va avea un salariu de 4.000 de lei net pe luna din functia de membru al boardului. Borza a incasat anul trecut peste 2,5 milioane de lei (550.000 euro) din functiile de practician coordonator de la firmele Euro Insol SPRL (societate profesionala de administrare judiciara si lichidare) si de la firma de avocatura Borza & Asociatii. 


Publicat de : ---
Data publicării: 20 Dec 2016 - 05:48
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=57996&titlu=Uztel_Ploiesti__cu_14_mil__lei_capitalizare__iese_din_insolventa__Remus_Borza__mai_nou_deputat_de_Brasov__in_boardul_companiei