Lia Olguta Vasilescu: Cel mai important este sa putem forma Guvernul chiar si intr-un parteneriat cu ALDE [1]

Vicepresedintele PSD Lia Olguta Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat, duminica seara, dupa prezentarea exit-poll-uri, ca, la nivelul judetului Dolj, PSD se asteapa la un scor de peste 60%, insa cel mai important este ca la nivel national sa obtina un scor care sa ii permita sa formeze Guvernul "chiar si intr-un parteneriat cu ALDE"

.

Criteo.DisplayAcceptableAdIfAdblocked({ "zoneid": 526153, "containerid": "crt-526153" });

"A fost o luna foarte grea de campanie si o zi grea astazi, care inca nu s-a terminat pentru noi — probabil ca o sa se incheie undeva maine dimineata, in jurul orei 9.00, dupa ce vom numara si vom avea toate procesele verbale din sectiile de vot, ca sa vedem care este scorul real al PSD in judetul Dolj. Noi asteptam un scor cu 6 in fata, care, oricum, va fi un scor istoric pentru PSD Dolj si, speram noi, chiar sa fie peste USL. Mai important decat orice este sa putem sa avem un scor atat de bun la nivel national incat sa ne permitem sa formam guvernul chiar si intr-un parteneriat cu ALDE", a spus Olguta Vasilescu.

Ea le-a multumit tuturor cetatenilor Doljului si locuitorilor Craiovei ca au venit duminica la vot, mentionand ca s-au prezentat "intr-un numar foarte mare".

"Iata, suntem pe locul 3 in Romania ca si prezenta la vot, asta inseamna ca a fost, totusi, o campanie electorala care a mobilizat suficient electorat. Mergand zilnic in judet si intalnindu-ma cu circa 1.000 de oameni pe zi (...) am vazut cat de mare este disperarea oamenilor si cate sperante si-au pus in noi si nu vreau sa-i dezamagim sub nicio forma. Ceea ce am promis in aceasta campanie electorala, eu sunt unul dintre garantii ca aceste lucruri se vor si intampla", a mai spus Vasilescu.

La randul sau, Claudiu Manda, presedintele PSD Dolj, a afirmat ca reprezentantii organizatiei pe care o conduce sunt destul de multumiti de rezultatul votului.

"Am vazut rezultatele exit-poll-ului, suntem destul de multumiti de rezultatul votului, numai ca nu conteaza care este acest exit-poll, ci este foarte importanta numararea voturilor, scrierea proceselor-verbale si intocmirea listelor finale, inclusiv distributia mandatelor", a spus Manda.

Presedintele PSD Dolj a mai afimat ca spera ca PSD sa obtina peste 50% din mandatele de parlamentar la nivel national.

"Avem speranta sa facem poate 50% din mandate, ceea ce inseamna ca PSD poate sa faca guvernul sigur. PSD+ALDE are aceasta majoritate in Parlament si vom avea un guvern PSD plus ALDE, pentru ca aceasta a fost vointa romanilor. Eu vreau sa le multumesc tuturor celor care au votat astazi, indiferent de cum au votat, sa le multumesc in special celor care au votat PSD", a afirmat presedintele PSD Dolj.

Potrivit lui Manda, la nivelul judetului Dolj, rezultatele PSD sunt mult mai bune decat cele pe tara, pentru ca "asa a fost de fiecare data", iar organizatia se lupta in continuare "sa fie judetul cu cel mai mare numar de voturi pentru PSD, cu cel mai mare procent si, probabil, cu cel mai mare numar de mandate pentru PSD, atat la Senat, cat si la Camera Deputatilor".

"(...) Este o victorie, nu a PSD-ului, ci mai degraba a Romaniei si ne asteptam la patru ani de prosperitate si de crestere economica pe care s-o simta romanii in buzunarul lor, nu doar pe cifre", a mai declarat Manda.


Publicat de : ---
Data publicării: 12 Dec 2016 - 05:43
 

Link știre   [1] https://fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=57835&titlu=Lia_Olguta_Vasilescu__Cel_mai_important_este_sa_putem_forma_Guvernul_chiar_si_intr_un_parteneriat_cu_ALDE