O marturie necunoscuta a lui Dan Condrea

     Moartea lui Dan Condrea provoaca o mutatie a perspectivei din care a fost privita, pana acum, afacerea Hexi Pharma, care a cuprins doar incriminari la adresa firmei si a patronului sau, insa transformarea acestuia din urma in victima a unui accident obliga la publicarea tuturor detaliilor necunoscute in legatura cu acest scandal, astfel ca este posibil ca, prin contributie colectiva, eventual, cazul sa dobandeasca o imagine diferita

.
     Noi insine ne aflam in posesia unei declaratii a lui Dan Condrea, pe care pana acum nu am considerat-o publicabila, asteptand clarificarile pe care el le-a promis. Acum, insa, a-i publica declaratiile devine o obligatie fata de interesul public.
     In data de 18 mai 2016, la intrebarea "Cine ar vrea sa ia locul din piata societatii Hexi Pharma?", Dan Condrea a afirmat urmatoarele:
     "Anios, cine....
     Ei au orchestrat cu maiestrie aceasta campanie.
     Poti sa ii transmiti lui Tolontan sa stea linistit ca nu vom mai produce biocide. Am vazut ca s-a enervat ca inca eram pe lista ministerului....
     Gata. Hexi nu va mai fi pe piata.
     Cu stima,
     Dr. Dan Condrea"
     Contactati de ziarul BURSA pentru comentarii privind insinuarea lui Dan Condrea, reprezentantii GB Indco, importatorul Anios in Romania, nu ne-au transmis punctul lor de vedere, pana la inchiderea editiei.
     Contextul de acum cuprinde si declaratiile de ieri ale procurorului sef DNA Laura Codruta Kovesi, care a spus: "In coruptia din sistemul de sanatate sunt implicate si firme sau companii straine, de aceea pentru DNA constituie o prioritate tragerea la raspundere penala atat a persoanelor juridice romane, dar si straine, care se ocupa de comercializarea medicamentelor si echipamentelor medicale. (...) Este important ca avem in lucru cauze in care cooperam cu parteneri institutionali din alte tari, care investigheaza si ei companiile, (...) iar schimbul de informatii este esential".
     Intrebat daca in afacerea Hexi Pharma am putea sa avem de-a face cu un personaj in spatele caruia s-ar putea afla un serviciu secret, deputatul Sebastian Ghita a spus: "Nu stiu. Sau interese private ale unor ambasadori straini. Sau retele transfrontaliere de coruptie. In sistemul medical din Romania se intampla de ceva ani niste lucruri pe care le vedem toti, le discutam toti si a venit momentul ca institutiile statului sa ne spuna ce se intampla".
     Prejudiciu de 16 milioane de euro la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate
     In actualele conditii, domeniul sanatatii este zguduit de un alt scandal, in care este implicata Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
     Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus ieri urmarirea penala fata de Vasile Ciurchea, fost presedinte al Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS), Valeriu Simion, fost vicepresedinte al CNAS, Leana Stoea, fost director general adjunct al CNAS, Mihai Bejat, fost director la Directia Tehnologia Informatiei din cadrul CNAS, Ovidiu Munteanu, fost director la Directia Juridic si Contencios din cadrul CNAS.
     De asemenea, procurorii au demarat urmarirea penala si pentru Irinel Popescu, presedinte al Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS) in perioada ianuarie-decembrie 2009, Constantin Maria Mihaela, director general adjunct, Medves Istvan Lucian, director la Directia Tehnologia Informatiei, si Mihai Liliana Maria, director la Directia Juridic, Contencios si Acorduri Internationale.
     Toti acestia sunt acuzati de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu.
     SC HP Romania SRL, ca persoana juridica, este urmarita penal pentru infractiunea de complicitate la abuz in serviciu.
     Procurorii sustin ca, in perioada 2007-2009, intre CNAS si HP Romania SRL au fost incheiate mai multe acte aditionale la un contract de informatizare a institutiei, prin care au fost achizitionate servicii suplimentare de asistenta tehnica si instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) si pentru softul care asigura planificarea resurselor (ERP) la preturi supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om in cazul a doua dintre actele aditionale si de 760/zi-om, in cazul unui alt act aditional, dintre cele care fac obiectul prezentului dosar.
     DNA precizeaza intr-un comunicat: "Din probele administrate a rezultat ca aceste acte aditionale au fost incheiate in urmatoarele conditii: fara sa se aplice o procedura de achizitie conform legii;
     CNAS a acceptat propunerile SC HP ROMÂNIA fara o analiza proprie a necesarului si a pretului ofertat, fara o negociere reala si fara o fundamentare a tarifului din partea furnizorului; ofertele SC HP ROMÂNIA SRL nu au fost analizate in cadrul Comisiei de negociere/de analiza si evaluare tehnico-economica de optimizare a SIUI; aceste servicii au fost subcontractate pana la prestatorii directi, la preturi din ce in ce mai mici, astfel incat pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au incasat cel mult 200 de euro/zi-om.
     Se estimeaza ca, prin contractarea, presupus nelegala, a serviciilor aditionale, a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA (reprezentand diferenta intre valoarea serviciilor facturate de SC HP ROMÂNIA SRL si costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om), bani care ar fi fost platiti de CNAS in mod nelegal".
     In programul de guvernare a lui Dacian Ciolos, unul dintre obiective este incurajarea dezvoltarii asigurarilor private de sanatate, cu posibilitatea optiunii asiguratului pentru redistribuirea unei parti din contributiile de sanatate pentru asigurarile private. 

     Sante International, G.B. Indco si Hexi Pharma controleaza aproape 2/3 din piata dezinfectantilor
     Peste 60% din piata dezinfectantilor din tara noastra este dominata de trei mari jucatori: Sante International cu o cota de piata de 33%, G.B. Indco cu 17% si Hexi Pharma cu 13%. Urmatoarele companii dupa cota de piata sunt in ordine: Sanprodmed (8%), Sterisystems (7%), Intercoop (6%), Trident Medical Company (4%), Al Carina (3%), G & M 2000 (3%), Biostec Clinilab (2%), Pharmaseptica Hygiene (2%), Euromedica Inc. Group (1%), Diacena Medical (1%), Electro Service 2002 (0,5%), potrivit unei analize realizate recent de ICAP Romania, furnizor de solutii integrate de afaceri.
     Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, primii trei jucatori din piata au inregistrat, la finalul anului 2014, urmatoarele sume: Sante International - peste 49 de milioane de lei (o crestere de 40% fata de anul precedent), G.B. Indco - peste 25 de milioane de lei (o crestere de 48% fata de anul precedent) si Hexi Pharma - aproape 19 milioane de lei (o crestere de 8% fata de anul precedent).
     In total, cifra de afaceri pe intreaga piata a dezinfectantilor a ajuns, in decembrie 2014, la aproape 148 de milioane de lei. Desi aproape jumatate din companiile analizate au vazut un avans al cifrei de afaceri in ultimii doi ani, piata de profil din Romania a scazut cu 5% in 2014 fata de 2013.

   
Publicat de : ---
Data publicării: 24 Mai 2016 - 05:56
 

Link știre